Deputatul PNL, Sergiu Bîlcea, a comentat cazul lui Alfred Bulai și a transmis un mesaj fetelor care trec prin asemenea situații. Declarațiile le-a făcut în emisiunea Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV.
Bîlcea a ținut să transmită că atunci când li se întâmplă pentru prima oară un asemenea caz, fetele trebuie să vorbească, să spună ce li s-a întâmplat, pentru că tăcerea și frica au făcut să existe mai multe cazuri în care fetele au fost abuzate.
“Cazuri de acest gen întotdeauna sunt emoționale, sentimentale, clar că nu sunt de dorit. Problema e într-o altă zonă. În primul rând, de ce a durat atât de mult timp și doar printr-o investigație jurnalistică, aceste adevăruri au ieșit la suprafață, pentru că eu cred că aceste fete, și trebuie să transmitem acest mesaj în societate, când li se întâmplă pentru prima oară un asemenea caz, ele trebuie să vorbească.
Pentru că tocmai tăcerea și frica au făcut ca să existe nu numai un caz, ci mai multe cazuri în care fetele erau abuzate. Tocmai acesta trebuie să fie mesajul pe care îl vom transmite. Legi există, pedepse există și doar victimele trebuie să aibă curajul să spună în societate ce li se întâmplă, celor apropiați, care, într-un fel sau altul, trebuie să ajungă la organele competente.
Pentru că, sincer, mi-aș fi dorit ca acest acest caz să vină în urma nu unei investigații, e bine că a ieșit la iveală, ci în urma unui denunț la poliție, pentru că așa cred că multe dintre fete nu pățeau ce au pățit și nu intrau, să spunem, într-un cerc al al deznădejdii, pentru că intri, într-adevăr, într-o zonă în care ești abuzată și nu reușești să ieși, și repercursiunile, mai ales pentru o tânără, sunt mult mai mari decât pentru un om adult. Așadar, mesajul meu este pentru toți cei care sunt abuzați să iasă în față, să aibă curaj să spună. Generațiile acestea tinere au în acest moment mult mai mult curaj, dar ca să rămâi atâția ani într-un cerc de genul ăsta închis, eu cred că este, într-adevăr, o întreagă tragedie pentru aceste fete”.