Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au anunţat că vor pronunţa decizia în dosarul lui Liviu Dragnea pe 29 mai.
La ultimul termen, cel de marţi, procurorul DNA a cerut magistraţilor condamnarea lui Liviu Dragnea la 7 ani şi jumătate de închisoare cu executare în dosarul angăjărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
În schimb, procurorul a cerut încetarea procesului penal în ceea ce o priveşte pe Bombonica Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea, pe motiv că aceasta a achitat prejudiciul.
În acest dosar, Liviu Dragnea a fost trimis în judecată pentru instigare la abuz în serviciu. Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul Organizaţiei PSD Teleorman.
În decembrie 2013, procurorii au înregistrat o sesizare din oficiu cu privire la faptul că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, proceda la menţinerea ilegală în posturi a două angajate de la DGASPC Teleorman, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.
Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei judeţene PSD Teleorman.
DNA susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.
Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.
Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.