Un judecător care trebuie să dea verdictul în cazul lui Liviu Dragnea a fost și în completul ce a decis condamnarea Elenei Udrea: La ce se poate aștepta vineri șeful PSD
Liviu Dragnea aşteaptă cu emoţii vineri primirea sentinţei în primă instanţă în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. La ultimul termen procurorului DNA a cerut condamnarea şefului PSD la 7 ani şi 6 luni de închisoare, dar cuvântul final îl va avea completul de 3 judecători format din Ştefan Pistol (preşedinte), Geanina Arghir şi Constantin Epure.
Ultimul dintre aceştia a făcut parte şi din completul de 5 judecători care a acordat, marţi, sentinţa de 6 ani de închisoare pentru Elena Udrea în dosarul Gala Bute.
Judecătorul Constantin Epure este omul comun din dosarele lui Udrea şi Dragnea, având ocazia vineri să bifeze în doar o săptămână sentinţe de condamnare pentru doi dintre cei mai importanţi politicieni ai ultimilor 15 ani.
Sentinţa pe care o va primi Liviu Dragnea este una crucială, chiar dacă este în primă instanţă, deoarece liderul PSD mai are o condamnare defintivă, de 2 ani de închisoare cu suspendare, în dosarul Referendumului, iar procurorul DNA a cerut la ultimul termen anularea suspendării sentinţei din acest dosar.
Epure este unul dintre cei mai noi judecători de la ÎCCJ, fiind venit de la Braşov. El a fost şef complet în dosarul în care Tăriceanu a fost achitat în mai pentru mărturie mincinoasă, sentinţă ce poate fi atacată cu apel. Acesta este prezent şi în dosarul lui Gabriel Oprea.
De alfel, completul atât de la Dragnea cât şi de la Tăriceanu este format din aceeaşi trei judecători, singura diferenţă fiind preşedintele de complet.
Preşedintele completului lui Dragnea, Ştefan Pistol, este fost preşedinte al Tribunalului Militar şi al Curţii de Apel Militare Bucureşti. Absolvent al Facultăţii de Drept la fără frecvenţă în anul 1990, a fost judecător şi la Judecătoria Sectorului 2. Acesta a fost promovat la instanţele militare în 1993 şi a dispus o achitare scandaloasă în dosarul Revoluţiei de la Timişoara („Masacrul din Calea Lipovei”).
Achitare a oferit Ştefan Pistol şi în două dosare în care a fost inculpat Gigi Becali.
Ştefan Pistol, este cel care, alături de colegele sale Ioana Bogdan şi Cristina Rotaru, l-a condamnat pe deputatul Gheorghe Coman, zis şi „deputatul auto”, la un an de închisoare cu executare.
Acesta a făcut parte şi din completul care a dat condamnările cu închisoare în dosarul Microsoft 1 în care toţi cei patru inculpaţi au fost trimişi după gratii.
În schimb, Ştefan Pistol nu a dat închisoare cu executare în dosarul lui Gruia Stoica în care în primă instanţă acesta fusese condamnat la 4 ani cu executare.
Mai recent, magistratul a respins audierea prin videoconferinţă din Serbia a lui Sebastian Ghiţă.
Judecătorul Pistol care a făcut opinie separată în dosarul liderului PNL Ludovic Orban, susţinând condamnarea cu suspendare a acestora.
În schimb, al treilea judecător din complet, Geanina Arghir a fost cea care a dat soluţie de achitare pentru Ludovic Orban, sentinţă care a rămas şi definitivă.
Aceasta a mai fost parte şi din completul care a decis condamnarea lui Mohammad Munaf la 10 ani de închisoare în dosarul răpirii jurnaliştilor din Irak.
Completul de 5 judecători din dosarul Elenei Udrea a fost format din Ionuţ Matei, Sorina Mirela Popescu, Constantin Epure, Simona Cîrnaru şi Simona Encean.
Primul, Ionuţ Matei, este cel care l-a trimis după gratii şi pe Adrian Năstase şi este omul căruia avocaţii Elena Udrea i-a cerut recuzarea acuzând că a fost introdus pentru a fi sigur trimisă după gratii.
Sorina Mirela Popescu este şefa interimară a Secţiei Penale a ÎCCJ. Doar că acesteia Secţia de Judecători a CSM i-a respins candidatura pentru un nou mandat la şefia Secţiei Penale, surse afirmând că special pentru ca acolo să fie numit Daniel Grădinaru când va împlini 2 ani de activitate la Curtea Supremă. Grădinaru este considerat omul Liei Savonea, membru CSM.