Senatorul PSD Şerban Nicolae: Votul în cazul lui Dan Șova a fost corect. Nu putem vorbi de un conflict juridic de natură constituțională

Senatorul PSD Şerban Nicolae: Votul în cazul lui Dan Șova a fost corect. Nu putem vorbi de un conflict juridic de natură constituțională
Foto: ancheteonline.ro

Senatorul PSD Şerban Nicolae a declarat, miercuri, că Senatul a procedat corect în cazul votului lui Dan Şova, și a respectat astfel Constituția.

”Senatul a procedat în cazul Şova corect, în acord cu Constituţia, cu legea privind statutul senatorilor şi deputaţilor şi cu Regulamentul propriu şi atunci nu putea să genereze un conflict juridic de natură constituţională şi nici să blocheze buna funcţionare a unei alte autorităţi publice”, a afirmat senatorul, citat de Mediafax.

Acesta și-a exprimat punctul de vedere pe marginea celor trei sesizări ale PNL, preşedintelui Klaus Iohannis şi CSM-ului.

”Punctul meu de vedere a indicat faptul că exercitarea atribuţiilor sale constituţionale, legale şi regulamentare, să spui că Senatul a generat un conflict juridic de natură constituţională înseamnă să negi statutul constituţional al Senatului şi al Parlamentului României, în ansamblul statului de drept”, a spus Nicolae.

Șerban Nicolae a mai precizat faptul că Senatul nu a adoptat o hotărâre de respingere a cererii de încuviiinţare a arestării preventive în cazul Şova ”pentru că este o chestiune de domeniul evidenţei”.

”Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, nu resping. De altfel, nici la respingerea unei legi, a unei moţiuni, nu există o hotărâre de respingere. Nu poţi să produci efecte printr-un act care nu există”, a explicat Şerban Nicolae, precizând că actul juridic care consfinţeşte această realitate este votul în sine.

”Nu a existat nici la Adrian Năstase, nici la Laszlo Borbely un act juridic redactat şi publicat în Monitorul Oficial, prin care Camera să respingă o solicitare”, a mai declarat Nicolae.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`