Senatorul PDL Mircea Cinteză a demisionat din Parlament, fiind ales în conducerea Colegiului Medicilor

Publicat: 07 12. 2011, 11:10
Foto: cotidianul.ro

Senatorul PDL Mircea Cinteză a anunţat miercuri în plen că demisionează din calitatea de parlamentar începând cu data de 9 decembrie. Decizia vine ca urmare a alegerii sale în conducerea Colegiului Medicilor Bucureşti.

În luna noiembrie a acestui an, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât că senatorul PDL Mircea Cinteză este incompatibil cu funcţia de şef de clinică, deoarece pe lângă calitatea de parlamentar a deţinut şi mai multe funcţii de conducere în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu, în 15 noiembrie, anul trecut, în urma publicării unui material de presă, în care era prezentată posibila incompatibilitate a lui Mircea Cinteză.