Senatorul Mircea Diaconu anunță că se retrage din politică, pentru a se ocupa de actorie

Senatorul Mircea Diaconu anunță că se retrage din politică, pentru a se ocupa de actorie

Mircea Diaconu se retrage din politică, cel puţin pentru  moment. Parlamentarul PNL mai este senator doar pentru trei zile. Actorul a decis să revină la statutul de simplu cetăţean, în contextul în care Diaconu este cercetat de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru conflict de interese.

După o oră de audieri, Diaconu a declarat că procurorii au căutat peste tot și nu au găsit niciun prejudiciu.

„Mai sunt trei zile senator, iar în rest am decis să nu mai candidez şi m-am retras din viaţa asta politică imediată. Asta pentru că mi-am ales singur demnitatea cea mai importantă, aia de cetăţean”, a declarat Mircea Diaconu.

Senatorul a mai precizat că va renunța la Loganul Senatului, „care e cam vechi, cam prăpădit”, pentru maşina sa ARO 10, care „e mult mai bună şi mult mai tânără”.

De asemenea, actorul se va dedica pe viitor profesiei sale principale.

„Peste cinci zile încep un film excepţional, care este mai bun decât un mandat întreg. Am un rol excepţional, se numeşte «Cu buletinul la Paris». Joc personajul principal, un amărât din zilele noastre, iar scenariul este foarte bun”, a adăugat Mircea Diaconu.

Diaconu se retrage din politică

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:48 - Bărbat arestat după ce a intrat cu mașina în pietoni la Londra
20:22 - Furtuna din București a distrus zeci de mașini și a provocat și alte pagube. Peste 100 de intervenții ale pompierilor în timpul Codului galben
19:53 - Papa Francisc a cerut discuții de pace între Ucraina și Rusia, în mesajul de Crăciun: „Fie ca sunetul armelor să fie redus la tăcere!”
19:25 - Moscova acuză NATO că transformă R. Moldova în centru logistic pentru Ucraina și își aduce infrastructura militară mai aproape de Rusia
18:55 - „Ce putem oferi în casele noastre și în activitățile noastre Pruncului Iisus?”. Predica Patriarhului Daniel de Crăciun
18:25 - Regele Charles, mesaj de Crăciun. Cuvinte emoționante despre „efectele devastatoare” ale războaielor și nu numai: „Toți trecem printr-o formă de suferință la un moment dat în viață” (VIDEO)
17:55 - Haos la minutul de reculegere ținut la un meci din Germania după atacul de la Magdeburg. Un slogan de extremă dreapta a fost sancționat cu mii de huiduieli: „Afară cu naziștii!” (VIDEO)
17:28 - Cele mai tari filme din 2024 și producția momentului. Irina Margareta Nistor: Avem un film extraordinar care cred că este cel mai important de văzut în perioada asta (VIDEO)
17:01 - Zelenski acuză un atac „inuman” al Rusiei pe 25 decembrie: „Pene de curent în mai multe regiuni. Răul rusesc nu va distruge Ucraina și nu va strica Crăciunul”
16:37 - Bărbat arestat după ce a condus beat o mașină furată. Gonea cu 167 km/h prin Brașov și nici măcar n-are permis auto