Senatoarea Doina Tudor, plasată sub control judiciar în dosarul în care este acuzată de complicitate la luare de mită (VIDEO)

Senatoarea Doina Tudor, plasată sub control judiciar în dosarul în care este acuzată de complicitate la luare de mită (VIDEO)

Senatoarea PNL Doina Tudor a fost plasată sub control judiciar în dosarul fostului vicepreşedinte al Autorităţii pentru Supravegere Financiară, George Daniel Tudor, informează B1 TV. Aceasta a susținut că anchetatorii nu au nicio probă că ea ar fi luat bani, că se consideră nevinovată și chiar dorește să ajungă în Tribunal pentru a-și spăla numele.

”Eu am prezentat inclusiv acea încheiere de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care nu ținea de cazul meu, că nu era atunci în discuție, în care se spune că nu sunt dovezi, probă că au fost luați sau dați mai departe.

Până la urmă sunt mulțumită, dar procurorii vor face contestație și nu vreau să mă văd în ipostaza că nu pot să reacționez în niciun fel”, a declarat Doina Tudor.

Întrebată cum au fost orele pe care le-a stat în Arestul Central, aceasta a susținut: ”Oamenii sunt foarte drăguți. Am avut parte de tot ce a fost mai bun, au fost politicoși, dar condițiile le știți deja”.

Doina Tudor, plasată sub control judiciar

#DIRECT_ONE_ke6euc#

Senatoarea liberală este vizată în dosarul fostului vicepreşedinte al Autorităţii pentru Supravegere Financiară, George Daniel Tudor.

Procurorii susțin că Doina Tudor, în perioada martie-mai 2013, l-a ajutat pe George Daniel Tudor să primească suma de 200.000 de euro (din suma totală de 300.000 de euro primită de inculpat). În schimb, acesta, în calitate de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, urma să favorizeze o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor cativități de control.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`