SEMNAL DE ALARMĂ tras de specialiști: Risc IMINENT de avalanșă în mai multe masive din țară

Publicat: 22 01. 2019, 17:44

Există un risc mare de avalanșă în masivele Țarcu și Godeanu, în condițiile în care, în următoarele 24 de ore, la altitudini de peste 1.800 de metri, se va depune cel mai probabil un nou strat de zăpadă de aproximativ 10 centimetri peste cel existent, care măsoară deja 50-60 de centimetri, relatează Agerpres.

„La peste 1.800 metri, stratul de zăpadă este consistent, format în primii 50-60 cm din zăpadă uşoară şi instabilă şi plăci de vânt. Peste stratul existent, în următoarele 24 de ore, se va depune un strat de zăpadă proaspătă, în medie de până la 10 cm. Vântul a favorizat depunerea şi acumularea zăpezii în zonele adăpostite şi pe văi, iar acolo stratul instabil de la suprafaţă este de dimensiuni mai mari. La supraîncărcări slabe se pot declanşa avalanşe de dimensiuni medii, iar în zonele cu acumulări însemnate, se pot disloca volume mai importante de zăpadă”, informează Administrația Națională de Meteorologie, potrivit sursei citate.

Totodată, la altitudini mai mici de 1.800 de metri, stratul de zăpadă este de dimensiuni mari pe alocuri. Prin urmare, meteorologii avertizează că primii 30-40 cm rămân în continuare instabili. Temperaturile pozitive din timpul zilei ar putea topi stratul de la suprafață, în special la altitudini de sub 1.600 m, ceea ce va determina apariția avalanșelor.

„Declanşarea avalanşelor va fi posibilă chiar şi la supraîncărcări slabe, pe pantele cu înclinaţie mare, dar se pot declanşa şi spontan curgeri sau avalanşe de topire de suprafaţă”, se precizează în buletinul nivometeorologic, potrivit aceleiași surse.