Seif al-Islam a cerut să fie executat imediat după ce a fost prins. VEZI primele imagini surprinse după capturarea sa (FOTO)

Seif al-Islam a cerut să fie executat imediat după ce a fost prins. VEZI primele imagini surprinse după capturarea sa (FOTO)
Foto: dailymail.co.uk

Seif al-Islam, fiul fostului lider libian Muammar Gaddafi, ceruse să fie executat imediat după capturarea sa, vineri noapte, de către o brigadă a Consiliului Național de Tranziție, în orașul Zenten, informează AFP.

„Primiserăm informaţii de la cineva care se ocupa de protecţia lui Seif al-Islam. Ne spusese că urma să fugă în Niger. Am plecat cu două echipaje, unul din Zenten şi celălalt din Barguen. Pregătiserăm o ambuscadă şi tocmai i-am auzit venind. Am observat două maşini, cu şase persoane la bord, inclusiv Seif al-Islam. Au opus puţină rezistenţă şi am reuşit să îi arestăm”, a declarat liderul brigăzii care l-a capturat pe fiul fostului colonel libian.

„Contrar a ceea ce s-a scris în presă, Seif al-Islam nu a încercat să ne ofere bani, ci ne-a cerut să îl împuşcăm în cap şi să îi ducem corpul la Zenten”, a precizat acesta, dezvăluind că fiul fostului lider libian era rănit la o mână, având trei degete amputate.

Seif al-Islam a explicat că fusese rănit într-un atac al NATO, la jumătatea lunii octombrie.

Ulterior au apărut și fotografii surprinse de cei care l-au capturat pe fiul fostului lider libian. În imagini Seif al-Islam apare extrem de răvășit, într-o stare deplorabilă, acoperit de praf și înconjurat de rebeli.

Fiul lui Muammar Gaddafi pare că este în pragul disperării, el stand nemișcat, cu ochii în pământ și cu privirea pierdută.

Consiliul Național de Tranziție a decis, duminică, ca Seif al-Islam, să fie judecat în țară, deși Curtea Penală Internațională de la Haga a cerut extrădarea lui.

Seif al-Islam, în vârstă de 39 de ani, a fost capturat sâmbătă în sudul Libiei, el riscând condamnarea la moarte dacă va fi judecat în Libia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)