Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, a declarat, marţi, după audierile din comisia parlamentară de specialitate, în legătură cu activitatea Serviciului pe 2011, că ameninţarea teroristă este „în creştere”, instituţia concentrându-se pe acest fenomen mai mult decât în alţi ani, informează Mediafax.
„Din punct de vedere al ameninţării teroriste, am menţionat către Comisie că această ameninţare este în creştere datorită unor factori pe care i-am explicitat în cadrul Comisiei şi că ne concentrăm mai mult decât în alţi ani pe acest fenomen. Nu e vorba despre o ameninţare directă sau iminentă, dar este o ameninţare în creştere şi aţi văzut evoluţii în Europa şi chiar în ţări vecine legate de fenomenul terorist care ne îngrijorează şi pe noi”, a spus Maior.
George Maior a fost audiat la Comisia de control a activităţii SRI privind raportul activităţii Serviciului pe 2011.