Şeful Poliţiei Sinaia, Marin Tudorică, arestat preventiv în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă

Publicat: 14 01. 2016, 18:22

Marin Tudorică, șeful Poliției Sinaia, a fost arestat preventiv în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, scrie agerpres.

Procurorii DNA Ploiești l-au audiat, miercuri, pe comisarul şef Marin Tudorică. Ulterior, oamenii legi au emis ordonanță de reținere pe numele acestuia pentru trafic de influenţă şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

Alături de acesta a mai fost arestat preventiv și omul de afaceri Cristian Bogdan Simion, patronul unui supermarket din Sinaia. Acesta este acuzat de cumpărare de influenţă şi complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

Marin Tudorică este acuzat că începând din iulie 2013 a pretins şi primit în mod direct de la omul de afaceri un folos material constând în utilizarea unui autoturism Mercedes, în valoare de 60.000 de dolari, în baza unui contract de comodat având ca obiect folosinţa cu titlu gratuit a autovehiculului respectiv, proprietate a firmei pe care acesta din urmă o administra. Folosinţa autoturismului a fost evaluată provizoriu la suma de 49.000 euro.

Potrivit DNA, în schimbul folosirii maşinii, şeful Poliţiei Sinaia l-a asigurat pe omul de afaceri că are influenţă asupra „unor funcţionari publici şi i-a promis acestuia că, în eventualitatea unor controale privind activitatea economică a firmei sale, la nevoie, îi va determina pe funcţionari să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri”.

De asemenea, şeful Poliţiei Sinaia este suspectat că prin intermediul omului de afaceri pe care îl proteja, în cursul anului 2010, a construit un ansamblu imobiliar rezidenţial în staţiune şi s-a implicat direct pentru a obţine avizele şi autorizaţiile necesare construcţiilor, dar şi în vânzarea acestora. Astfel, Marin Tudorică a postat anunţuri de vânzare pe site-uri de specialitate şi îşi dădea numerele de contract pentru realizarea tranzacţiilor.