Râsu-plânsu la conferinţa de presă de marți de la Primăria Roman, în momentul în care noul şef al Poliţiei Locale, Cristian Malei a fost întrebat dacă va cumula pensia cu noul salariu, scrie Vestea.
Malei a rămas iniţial blocat preţ de câteva secunde, schimbând grimase, timp în care a sărit în sprijinul lui primarul Lucian Micu care a servit şablonul „conform legii”. Suportul edilului nu a fost destul pentru ca şeful Poliţiei Locale să-şi revină astfel că prima lui replică a fost o minciună uriaşă: „Eu nu cumulez nimic”.
Şeful Poliţiei Locale a dat în bâlbâială când a fost întrebat despre cumulul pensie-salariu. E LEGAL… i-a suflat primarul! (VIDEO)
#DIRECT_ONE_ko74cf#
Şi a continuat, confirmând că de fapt, realizează respectivul cumul: „Atâta timp cât, legal, nu există nicio interdicţie, nu am nicio problemă. Când, legislativ, se va întâmpla ceva, atunci voi decide”.
Malei făcea referire la o fostă reglementare, din guvernarea PDL (abrogată apoi de guvernul PSD) care nu permitea cumulul salariului cu pensia, peste un anumit plafon.
Vizibil iritat, Malei a spus apoi că e vorba de o chestiune personală şi a invitat jurnaliştii să-i studieze declaraţia de avere. Apoi, cerându-şi scuze, a cerut de la primarul Lucian Micu, un pahar cu apă…
În lipsa unor clarificări pe care normal era să le facă şeful Poliţiei Locale, Vestea precizează că, pe surse neoficiale, Cristian Malei ar avea acum un salariu de circa 4.000 lei (net) şi o pensie de circa 6.000 lei, adică un venit lunar de circa 10.000 lei.
Momentul respectiv din conferinţa de presă poate fi văzut în clipul de mai jos (sursa roman24.ro)