Șeful Poliției Eforie, plasat sub control judiciar: Este acuzat că a primit 300 de lei/zi mită ca să permită comerțul clandestin pe plajă
Șeful Poliției Eforie, Cornel Gabriel Coteanu, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzat de luare de mită în formă continuată și instigare la abuz în serviciu, transmite Direcția Națională Anticorupție (DNA), printr-un comunicat de presă. Potrivit procurorilor anchetatorilor, acesta ar fi primit bani pentru a închide ochii la activitățile de comerț clandestin de pe plajele din stațiunea Eforie.
Șeful Poliției Eforie, sub control judiciar pentru luare de mită și instigare la abuz în serviciu
Coteanu ar fi comis faptele atât în sezonul estival din 2019, cât și în vara acestui an.
În ordonanța procurorilor de arată că ”în perioada iulie-august 2019 și iulie-august 2020, în calitate de comandant al Poliției orașului Eforie, cu gradul de comisar șef, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel ar fi primit în mod repetat și periodic, de la o persoană fără calitate specială, coinculpat, sume de bani, pentru ca în schimb să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, în sensul de a permite și de a proteja desfășurarea unor activități de comerț clandestin în Stațiunea Eforie din județul Constanța. Ar fi vorba de tolerarea unor activități de comerț clandestin/neautorizat care să se poată desfășura fără aplicarea de sancțiuni contravenționale și fără confiscări de mărfuri, cu precădere pe plajele stațiunii Eforie”.
Cornel Gabriel Coteanu ar fi primit 300 lei/zi, cu titlul de mită
Pentru a îngădui desfășurarea comerțului ilegal la malul mării, șeful Poliției Eforie ar fi primit, cu titlul de mită, 300 lei/zi. El încasa acești bani o dată la câteva zile, preponderent în zilele de luni și joi ale fiecărei săptămâni, în imediata apropiere a sediului Poliției orașului Eforie.
”La rândul său, coinculpatul care ar fi remis în mod periodic banii comandantului Poliției orașului Eforie, i-ar fi colectat, în mod repetat de la persoanele interesate de obținerea protecției pentru activitățile de comerț clandestin. De asemenea, persoana respectivă pretindea și primea bani și pentru presupuse informații despre controalele efectuate de autorități”, se mai arată în comunicatul DNA.
În plus, mai transmit procurorii, pe 10 august 2020, Cornel Gabriel Coteanu i-ar fi cerut unui agent constatator să înlocuiască o amendă de 1.000 de lei aplicată unei persoane, pentru contravenții la regimul rutier, cu un avertisment. Asta în condițiile în care o astfel de măsură poate fi dispusă numai de o instanță de judecată.
”În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane fără calitate specială, dintre care trei se află în stare de arest la domiciliu începând cu data de 28 august 2020, pentru infracțiuni de dare de mită, trafic de influență, evaziune fiscală”, mai transmite DNA.
În perioada în care se află sub control judiciar, Coteanu nu are voie să părăsească teritoriul României, nu poate lua legătura cu persoane implicate în acest caz și nici nu își poate exercita profesia de polițișt sau prerogativele funcției de șef al Poliției Eforie. Dacă nu va respecta aceste reguli, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu cea a arestării preventive.