Șeful Poliției din Mizil, comisarul Marius Rotaru, reținut într-un dosar de trafic de persoane

Publicat: 08 09. 2016, 08:29
Foto: evz.ro

Probleme cu legea pentru şeful Poliţiei Mizil. Comisarul Marius Rotaru a fost reţinut de procurorii DIICOT într-un dosar de trafic de persoane, informează B1 TV.

Bărbatul a fost reținut joi dimineață după mai bine de 12 ore de audieri. Asta după ce în cursul zilei de miercuri au avut loc mai multe percheziții, atât la locuința acestuia, cât și la sediul Poliției din Mizil, acolo unde el avea biroul.

Ulterior, mai multe persoane au fost audiate în acest dosar în care se prespune că șeful Poliției din Mizil ar fi favorizat o rețea de proxeneți din oraș. De-a lungul timpului, mai multe prostituate au depus plângeri la secția de Poliție din Mizil, pentru că acestea erau agresate. Însă, potrivit unor surse, șeful Poliției le-ar fi cerut favoruri sexuale în schimb promițându-le că va soluționa cât mai repede dosarele lor.

Comisarul Marius Rotaru va fi prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.