Șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, dezvăluiri despre o groapă de gunoi ilegală în Parcul Natural Bucegi
Șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a dezvăluit că a descoperit o groapă de gunoi ilegală într-o zonă circulată în Sinaia, în apropierea drumului către Cota 1400.
„Vorbim de o carieră abandonată care se găseşte în Parcul Natural Bucegi şi care a fost folosită de primărie pentru depozitarea deşeurilor.
Mai nou, o parte din deşeurile depozitate în anii anteriori sunt folosite pentru a genera fundaţie în dezvoltări imobiliare, ceea ce e şi mai crunt.
Şi am filmat cu nonşalanţă nişte oameni care duceau acolo deşeuri din construcţii, din construcţii de infrastructură, construcţii care erau puse în artă în baza unui contract întocmit cu Primăria şi la dispoziţia primăriei”, a afirmat şeful Gărzii Naţionale de Mediu.
Mai mult, acesta lansează acuzații grave. El susţine că a surprins un camion cu deşeuri, iar cei care depozitau i-au spus că primarul le-a oferit această oportunitate.