Șeful Gărzii de Mediu Ilfov, avere nedeclarată de milioane de euro / Octavian Berceanu: „El este un locotenent, în spatele lui mafia este mult mai mare” (VIDEO)

Publicat: 13 10. 2023, 20:11
Actualizat: 13 10. 2023, 20:17
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Emil Florin Grigore, șeful Gărzii de Mediu Ilfov, are o avere nedeclarată de milioane euro, potrivit jurnaliștilor de la Newsweek care au descoperit că nu a menționat în declarațiile sale zeci de terenuri și apartamente, deși legea îl obligă să facă asta.

Octavian Berceanu, fostul șef al Gărzii de Mediu, a declarat pentru emisiunea Bună, România, cu Radu Buzaianu si Razvan Zamfir, că mafia mediului din România își are în Ilfov cartelul:

„În 2021, în martie, când am preluat Garda de Mediu am fost în Sintești, știam dinainte despre ce e vorba acolo. În două ore am numărat 20 de focuri de la arderi ilegale de deșeuri, în mod special cabluri și resturi din dezmembrări auto. Când am terminat mandatul nu prea mai ardea nimic, asta am putut să vedem, să simțim. Când am terminat mandatul am tras linie și am văzut cum stă Garda de Mediu la petiții nesoluționate. La nivelul Gărzii era atunci, în toamna lui 2021, 552 de petiții la nivel național din care 502 erau pe Ilfov. 90% din nereușitele Gărzii de Mediu la nivel național sunt pe Ilfov. Ilfov mi-a fost confirmat și în practică, și ulterior este centrul mafiei mediului. Mafia mediului din România își are în Ilfov cartelul și de acolo conduce”.

În ceea ce privește averea nedeclarată a lui Emil Florin Grigore, Octavian Berceanu a făcut acuzații grave, sugerând că șeful Gărzii de Mediu a obținut beneficii d epe urma activităților dincolo de limita legală:

„Am prins acea cisternă în 2019 când eram consilier general al municipiului București la Mihăilești, o cisternă care în documnete figura a societății Calipso, condusă la vremea respectivă de soția actualului șef al Gărzii de Mediu de la Ilfov. Urmau să deverseze 19.000 de levigat în apa Argeșului. De fapt a fost prinsă de polițiștii de acolo și de cetățenii din zonă, polițiști care au primit telefon să dea drumul la acea cisternă de la decidenții politici din IGPR, drept pentruc are m-au sunat. Am ajuns acolo, am chemat Garda de Mediu, Apele Române și IGPR. Garda de Mediu și Apele Române au refuzat să ia probe din acea cisternă, când ele trebuiau să ia probă.

Calipso a făcut 899 de transporturi conform rechizitoriului de la groapa de gunoi Vidra, pe care oamenii lui Emil Florin Grigore trebuiau să o controleze. Firma soției lui a făcut 899 de transporturi cu cisterne cu levigat despre care nu știm nici până acum  unde au ajuns. S-a făcut o anchetă a DGA și a DNA. Pur și simplu Poliția laboratorul IGPR, sub presiune politică, a schimbat dovezile. Ulterior a început ancheta DGA peste care s-a pus preșul, a început ancheta DNA peste care s-a pus batista să nu se audă nimic. Banii și imobilele probabil sunt bani proveniți din astfel de demersuri dincolo de limita legală”.

Octavian Berceanu a spus că în pixul ministrului Mediului stă soarta șefului Gărzii de Mediu Ilfov care poate declanșa o anchetă:

„Când am început activitatea la Garda de Mediu, un fost șef de la Garda de Mediu, secretar de stat, mi-a spus: Octavian dacă te iei de acest om vei zbura din funcție. El este un locotenent, în spatele lui mafia este mult mai mare. Așa s-a întâmplat. În momentul în care am demarat procedura de investigare administrativă, premierul la acea vreme m-a eliberat din funcție.

Un singur camion cu cabluri care este incinerat și scos cupru din el valorează între 40-50-60.000 de euro, lucru pe care îl faci în două ore. Omanii de acolo ard mai multe camioane pe zi, în jurul Bucureștiului. Acelti oameni care fac parte din structurile statului, partea de mediu e gestionată de PNL și a fost gestionată de PNL. Afacerea ilegală cu deșeuri în România înseamnă 1,5 miliade de euro. Poliția și alte instituții spun că sunt 1,8 miliarde de euro. Prejudiciul este 6 miliarde de euro anual pe care românii îl plătesc.”