Șeful DNA: 2010 a fost anul cu cele mai multe dosare finalizate

Șeful DNA: 2010 a fost anul cu cele mai multe dosare finalizate
Foto: giurgiuonline.com

Daniel Morar, șeful Direcției Generale Anticorupţie (DNA) a declarat, joi, la bilanțul pe 2010, că instituția a realizat un record în materie de dosare finalizate.

„Din cele 2.014 cauze soluționate pe fond, în 220 s-a dispus trimiterea în judecată a 937 de inculpaţi iar în 1.794 din cauze au fost date soluții de scoatere de sub urmărire penală, de incetare a urmăririi penale ori de neîncepere a urmăririi penale” , a declarat Morar.

Iată bilanțul DNA pe 2010:

-  în comparație cu anul 2009 când 244 de persoane cu funcții de conducere au fost trimise în judecată, 2010 a reprezentat o creștere semnificativă în privința numărului acestora până la 402 persoane

– dintre acestea 11 erau în postură de demnitari (1 prim-ministru, 3 miniștrii, 2 senatori, 1 deputat, 2 secretari de stat, 2 subprefecți)

– prejudiciul total reținut din rechizitorii din totalul de 937 de inculpați trimiși în judecata în anul 2010 este de peste 673 milioane lei și aproximativ 49 de milioane de euro

-  în anul 2010 au fost dispuse cu 17,56% mai multe condamnări definitive (154 inculpați față de 131 inculpați condamnați în anul 2009)

Activitatea DNA lăudată în raportul pe justiție

Raportul Comisiei Europene pe justiție publicat pe 18 februarie laudă activitatea DNA însă menționează că România trebuie să își consolideze politica generală anticorupție.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`