Valentin Mircea, șeful Corpului de Control al premierului Dacian Cioloș, a povestit într-o postare pe o rețea de socializare despre comportamentul lui Gabriel Oprea în perioada când ocupa funcția de ministrul de Interne și vicepremier.
Printre acuzele care i se aduc lui Oprea sunt că umilea subordonații, în insulta și îi amenința, și de asemenea că folosea de personalul ministerului pentru nevoile personale.
"Azi, la masă, la cantina de la Guvern, am avut ocazia să aflu câteva crâmpeie din comportamentul gheneralului Oprea, pe vremea când făcea pe vice prim-ministrul.
Insulte, aroganță, amenințarea celor care nu făceau ce vroia el (”tu vrei să îți rup picioarele?”), umilirea tuturor (când intra în sala de ședințe de guvern, toți cei din aparatul de lucru și secretariat trebuiau să se ridice în picioare, în momentul în care trecea ”mărețul” pe lângă ei), folosirea personalului pentru îndeplinirea unor sarcini personale (cumpărături etc).
La noi în Oltenia există o vorbă: ”s-a urcat scoafa în copac și acum se crede privighetoare”" a scris pe Facebook, Valentin Mircea.
Șeful Corpului de Control al premierul, despre Gabriel Oprea: "S-a urcat scroafa în copac și acum se crede privighetoare"