Șeful Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, reclamat de ANI la DNA

Publicat: 31 08. 2012, 15:08
Foto: exclusivnews.ro
Șeful Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost acuzat că și-a subcontractat contracte, prejudiciul atingând o valoare pe 1,5 milioane de euro.

Gheorghe Bunea a fost audiat astazi de oficialii DNA.

Șeful Consiliului Județean Brăila a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese și a savârșit „infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție”, susține într-un comunicat Agenția Națională de Integritate.

În calitate de președinte al Consiliului Județean Brăila, Bunea Stancu a întocmit şi adoptat atât expunerile de motive, cât şi hotărârile Consiliului Județen Brăila, şi a semnat contractele de asociere între Consiliul Județean Brăila cu SC Clubul de Fotbal Brăila SA, respectiv cu Asociația Sportivă Handbal Club „Dunărea” Brăila, în baza cărora a fost încasată suma totală de 7.512.207 lei, informează Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI) printr-un comunicat de presă.

ANI mai susține că există indicii temeinice referitoare la săvârșirea de către Gheorghe Bunea Stancu a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție și a infracțiunii de conflict de interese, ca urmare a întocmirii, adoptării şi semnării expunerilor de motive, a hotărârilor Consiliului Județen Brăila și a contractelor de asociere cu cele două cluburi sportive, în baza cărora Consiliul Județean Brăila a suferit un potențial prejudiciu în sumă totală de 7.512.207 lei, respectiv preluarea în folosință gratuită, pe o perioadă de cinci ani, de către Asociația Handbal Club „Dunărea” Brăila a unui autoturism proprietate privată a CJ Brăila.

Agenția Națională pentru Integritate a sesizat organele judiciare în legătură cu presupusele fapte ale lui Gheorghe Bunea Stancu și a demarat procedurile pentru anularea contractelor.

Agenția mai susține că faptele sesizate ar trebui să ducă la eliberarea din funcție a lui Bunea Stancu.