Șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brașov, reținut de DNA
Șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brașov, Ionel Spătaru, a fost reținut, miercuri, de procurorii DNA, fiind acuzat că a cerut de la administratorul unei firme 300.000 pe lei pentru emiterea unei autorizații de funcționare, potrivit Mediafax.
Spătaru urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, fiind acuzat de luare de mită.
Anchetatorii susțin că în perioada iulie – octombrie Ionel Spătaru, în calitatea de șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brașov, a cerut de la persoana denunțătoare suma de 300.000 de lei pentru a își exercita atribuțiile de serviciu.