Șeful azilelor de bătrâni, milionar pe seama suferinței: A câștigat peste 3,7 milioane de lei și a cheltuit o avere pe droguri și prostituate

Publicat: 08 07. 2023, 14:03
Sursa Foto: Freepik

Șeful azilelor în care bătrâni trăiau un coșmar a câștigat 3,7 milioane de lei. Potrivit procurorilor DIICOT, Ștefan Godei, liderul și coordonatorul grupului responsabil de înființarea azilelor, a obținut un câștig de peste 3,7 milioane de lei și a folosit o parte din această sumă pentru a achiziționa droguri, a plăti serviciile unor prostituate și a oferi bani muzicanților. Referatul întocmit de procurori menționează că, într-una dintre seri, în noaptea de 26-27 mai 2023, acesta a cheltuit suma de 25.000 de lei pentru astfel de activități.

În perioada 25 noiembrie 2021 – 8 iunie 2023, membrii grupului infracțional condus de Ștefan Godei au obținut suma de 3.763.869 de lei de la DGASPC Ilfov, DGASPC Sector 3 și alte direcții/servicii din alte primării, prin intermediul conturilor Asociației „Sf. Gabriel cel Viteaz”.

Ștefan Godei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în acest dosar, alături de fratele său, Daniel Godei, care avea un rol de coordonare în cadrul grupului.

Procurorii DIICOT au constatat în urma perchezițiilor efectuate în centrele sociale private din Voluntari că, pe lângă înfometarea intenționată a victimelor, acestea au fost umilite și exploatate, ceea ce reiese din conversațiile surprinse între angajați, declarațiile martorilor și înregistrările video.

„Membrii grupării cu rol de execuție sunt implicați în infracțiuni de furt a alimentelor destinate hrănirii beneficiarilor, atât din hrana achiziționată din fondurile centrelor, cât și din hrana adusă de aparținătorii beneficiarilor. De asemenea, aceștia sunt implicați și în furtul articolelor de îmbrăcăminte și medicamentelor aduse acestora de către familii”, au notat procurorii, conform Buletin de București.

Personalul medical a raportat că pacienții au fost bătuți, iar o femeie avea o rană gravă la mână.

„Am găsit-o pe doamna XXX cu mâna roșie, ardea, cu o bubă, iar când am stoars-o a ieșit ca un vierme, ca o muscă. Sper să nu fi fost infectată acolo cu vreo arătănie de genul ăsta. Am făcut niște poze mai concludente…”, a relatat asistenta managerului, potrivit stirileprotv.ro.

În acest dosar, patru inculpați au fost arestați preventiv, 11 se află în arest la domiciliu, pentru 6 s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, iar 3 inculpați sunt în libertate. DIICOT a depus contestații în cazurile în care au fost dispuse alte măsuri în afara arestului preventiv.

98 de persoane au fost evacuate din cele trei centre din Voluntari unde s-au desfășurat perchezițiile.

Ligia Gheorghe, o apropiată și consilieră a ministrului Familiei Gabriela Firea, care este martoră în acest dosar și a cărei nume apare în legătură cu acest caz, a solicitat suspendarea din funcție.

De asemenea, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat vineri seară că a aprobat cererea de suspendare din funcție a directorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3. Conform Centrului de Investigații Media, instituția plătea lunar 30.000 de euro Asociației „Sf. Gabriel cel Viteaz”, care administra centrele în care ar fi trebuit să fie îngrijiți vârstnicii și persoanele vulnerabile.