Șeful ASPA, Răzvan Băncescu, implicat într-un scandal cu iubitorii de animale după un accident rutier (VIDEO)

Publicat: 08 07. 2014, 16:25

Șeful ASPA, Răzvan Băncescu, ar fi provocat, luni noapte, un accident rutier în urma căruia au fost rănite două persoane, printre care şi un copil, iar ulterior a fost implicat într-un scandal cu mai mulţi membri ai unor ONG-uri de protecţie a animalelor.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporala din culpă. Pe Facebook au apărut imagini în care Băncescu este ironizat când pleacă de la secție însoțit de polițiști.
În alte imagini se vede foarte bine cât de bine stie Băncescu să dea cu pumnul.

După ce a sărit la bătaie, șeful ASPA Răzvan Băncescu a fost calmat doar de polițiști. Aceștia au intervenit pentru ca lucrurile să nu degenereze.

Băncescu a fost luat de braț de un polițist și dus către mașina cu care oamenii legii au venit la locul producerii accidentului.

Șeful ASPA a avut de suportat o grămadă de înjurături și a fost acuzat că a lovit și o femeie. Iar la plecarea de la secția 20 din capitală, Băncescu a plecat însoțit de polițiști. Nu înainte de a fi însă ironizat.

Șeful ASPA, Răzvan Băncescu, lovește violent câțiva oameni