Șeful ANPC a emis un comunicat în care respinge acuzațiile lui Pescobar și afirmă că agenția nu a întreprins acțiuni ilegale sau abuzive împotriva sa. ANPC îl îndeamnă pe acesta să prezinte dovezi pentru acuzațiile sale și se declară dispusă să colaboreze cu anchetele oficiale.
După ce comisarii ANPC au decis închiderea restaurantelor Taverna Racilor din Herăstrău, Snagov și Timișoara, afaceristul a acuzat că „nu acceptă să dea bani niciunui partid politic” și a declarat, în plus, că nu va se implica în viața politică.
Horia Constantinescu, directorul ANPC, a răspuns la acuzațiile aduse de proprietarul restaurantelor închise de către angajații săi, în urma constatării unor deficiențe serioase în timpul inspecțiilor.
„În primul rând, fără să îmi doresc să intru în vreo polemică cu persoana la care faceţi referire, am convingerea că nu culoarea politică a adus peste 136 de kilograme de produse în afara datei limită de consum în restaurantul de la Timişoara, cum nu o culoare politică este cea care alimentează dintr-un puţ restaurantul de la Snagov, în pofida celor constatate de către cei de la DSP, cu referire la faptul că nici măcar acest puţ nu este verificat suficient pentru a putea furniza apă unei locaţii de alimentaţie publică, cum, de asemenea, nu are niciun fel de culoare politică informaţia pe care am primit-o, şi de la care s-a declanşat toată această acţiune, şi anume aceea că produsele din peşte sunt transportate în condiţii necorespunzătoare de la locaţia din Giurgiu către toate celelalte.
Acesta a fost motivul extinderii la absolut toate locaţiile şi, inclusiv acelaşi personaj îşi asumă în mediul online că da, este adevărat că trebuiau transportate la -18 (n.r. grade Celsius), dar că nici -6 nu este foarte rău, în condiţiile în care diferenţa de temperatură este de 12 grade la unul dintre cele mai perisabile alimente şi cele mai periculoase alimente în condiţiile depozitării şi procesării neconforme.
Nu suntem aici într-un bâlci în care fiecare îşi asumă, dar ar vrea să continue. Nu este în pixul meu, ci deciziile sunt rodul analizei unor comisii la nivelul structurilor regionale. Îmi asum în modul cel mai transparent faptul că da, este o acţiune pe care am coordonat-o, la fel ca multe altele pe care le-am coordonat la nivel naţional”, a declarat Horia Constantinescu, potrivit Antena3.ro.