Șeful Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor susține că Ministrul Justiției nu i-a cerut demisia (VIDEO)

Publicat: 11 02. 2016, 19:22
Foto:ziuaconstanta.ro

Şeful Penitenciarelor îl contrazice pe ministrul Justiţiei. Cătălin Bejan a declarat joi că nu i s-a cerut demisia, aşa cum a declarat acum ceva timp Raluca Prună, informează B1 TV. În plus, directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a mai spus că nu este responsabil de modul în care îşi desfăşoară activitatea Comisiile de propuneri pentru eliberare condiţionată, în contextul numărului mare de lucrări ştiinţifice elaborate după gratii.

”Dacă ar fi să fim corecţi, nu a fost o solicitare de demisie, adică nu mi s-a cerut demisia. Doar mi s-a spus, având în vedere contextul generat de explozia de lucrări ştiinţifice elaborate şi recompensate prin acele 30 de zile pentru persoanele private de libertate, dacă iau în considerare să-mi dau demisia”, a declarat Bejan.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, declara pe 4 februarie că i-a cerut demisia directorului ANP, Cătălin Bejan, şi că acesta a refuzat.

Șeful AEP spune că nu i s-a cerut demisia

#DIRECT_ONE_2kcabo#