Șefii ISU București, suspendați din funcții, audiați la secția militară a Direcției Naționale Anticorupție

Șefii ISU București, suspendați din funcții, audiați la secția militară a Direcției Naționale Anticorupție

Șefii Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov au ajuns miercuri seară la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru a fi audiați ca martori, informează B1 TV. Este vorba despre inspectorul şef colonel Mihai Mirel Guţă, prim-adjunctul Orlando Schiopu şi adjunctul Giani Aldoiu, care au fost suspendaţi din funcţii la aproape o lună de la încendiul din Colectiv, potrivit Mediafax.

Ei ar fi ajuns la audieri după ce ar fi fost citați de procurori, precizează sursa citată. Șefii ISU sunt audiați la secția militară a DNA.

De altfel, ministrul de Interne Petre Tobă a anunțat miercuri că va trimite la DNA o serie de documente legate de tragedia din clubul Colctiv.

Este anchetă internă la ISU, iar conducerea instituţiei din Capitală a fost suspendată din funcţie. Totul după ce s-a aflat că pompierii au fost anuntați, prin fax, în urmă cu trei săptămâni înaintea tragediei din Colectiv, că în clubul respectiv va fi organizat un eveniment la care erau asteptați două mii de oameni.

În 23 septembrie firma de evenimente Emagic anunța dispeceratul IGSU prin fax că în clubul Colectiv va avea loc un eveniment cu cel putin 2.000 de oameni, noteaza jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor. Controlul pompierilor nu a mai fost făcut.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`