Şefii CJ şi IPJ Mehedinţi, suspectaţi de abuz în serviciu şi trafic de influenţă
Preşedintele CJ şi şeful IPJ Mehedinţi sunt suspectaţi de abuz în serviciu şi trafic de influenţă.
Președintele Consiliul Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, și șeful IPJ Mehedinți ar fi determinat funcționari publici să numească și să mențină apropiați ai acestora în funcții de conducere în instituții publice și să concesioneze terenuri din Orșova, la prețuri convenabile.
„Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciunea săvârșirii, în perioada 2012-2013 și în luna ianuarie 2014, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, de către funcționari publici cu funcții de conducere în plan local”, informează DNA.
„În acest moment, în cauză se efectuează urmărirea penală prin raportare strict la fapte, nefiind începută urmărirea penală față de vreo persoană”, se mai precizează în comunicat.
Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.