Șefă în cadrul Finanțelor Publice, TRIMISĂ ÎN JUDECATĂ pentru luare de mită

Șefă în cadrul Finanțelor Publice, TRIMISĂ ÎN JUDECATĂ pentru luare de mită

Șefa Serviciului de Informații Fiscale din Timiș a fost trimisă în judecată pentru luare de mită.

Lucica Golban va fi cercetată sub control judiciar, potrivit DNA.

În același dosar sunt trimiși în judecată și Stoiana Găman și Horia-Ioan Grigoriță pentru trafic de influență, aceștia fiind cercetați în stare de libertate.

Redăm mai jos comunicatul integral al DNA

„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 712/VIII/3 din 14 septembrie 2018, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei GOLBAN LUCICA, la data faptei șefă a Serviciului de Informații Fiscale din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Timiș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, și în stare de libertate, a inculpaților:- GĂMAN STOIANA și GRIGORIȚĂ HORIA-IOAN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: La data de 13 septembrie 2018, inculpata Golban Lucica, în calitatea menționată mai sus, a primit de la reprezentantul unui om de afaceri (martor în cauză) suma de 3.000 lei în legătură cu îndeplinirea sau urgentarea îndeplinirii unor activități ce țin de atribuțiile sale de serviciu, respectiv înregistrarea unor societăți comerciale în scop de TVA.

Banii respectivi au fost remiși inculpatei chiar în sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Timiș, la scurt timp aceasta fiind reținută de procurorii anticorupție.
De la același martor, în perioada 2016 – 2018, inculpații Grigoriță Horia și Găman Stoiana au pretins și primit, în mai multe tranșe, sumele de 106.800 de lei respectiv 96.800 de lei, pretinzând că își vor exercita influența asupra unor funcționari din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara.

Scopul acestor demersuri era acela a se amâna sau stopa controalele demarate de organele fiscale la anumite societăți comerciale și de a nu se constata existența unor eventuale infracțiuni de evaziune fiscală.
În cauză s-au instituit măsuri asigurătorii în ceea ce-i privește pe inculpații Găman Stoiana și Grigoriță Horia Ioan.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiș, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Menționăm că, anterior, inculpata Găman Stoiana a mai fost trimisă în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea unor infracțiuni de complicitate la tentativă de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată (detalii pe www.pna.ro), fiind condamnată la o pedeapsă cu suspendare.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, transmite DNA.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Antrenorul secund al Ungariei s-a prăbușit în timpul meciului cu Olanda și a fost înconjurat rapid de colegi. Primele detalii despre starea lui Adam Szalai
23:36 - Kosovo amenință cu o acțiune la TAS după scandalul de la meciul cu România. Mai nou acuzațiile îi vizează și pe fotbaliștii români, nu numai pe fani
23:16 - Trafic blocat pe Valea Oltului după un accident violent
22:54 - Atac cu cuțitul la o școală din China. Cel puțin opt morți și 17 răniți
22:30 - Iulian Fota, despre nerecunoașterea Kosovo: Nu e definitivă, ci e condiționată / Probabil că la vremea respectivă au fost ceva griji legate de Transnistria / România a făcut o anumită flexibilizare (VIDEO)
22:04 - Florin Spătaru: PSD n-a făcut altceva decât să readucă România pe o cale stabilă și vrea să guverneze în continuare împreună cu PNL. Elena Lasconi se crede stăpâna inelelor (VIDEO)
21:46 - Radu Mihaiu: PSD este cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei țări / Ne e foarte greu să îi separăm pe Ciolacu de Ciucă (VIDEO)
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)
21:03 - Robert Sighiartău: PSD se pregătește, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, la o guvernare cu AUR. Vor schimba denumirea acestui partid, se vor rupe mai mulți parlamentari (VIDEO)
20:44 - Olaf Scholz spune că a fost surprins pozitiv de discuția cu Donald Trump. Au vorbit „pe larg despre Ucraina”