Șefa ICCJ spune că pensiile speciale sunt „o garanție” că cetățenii primesc „o judecată corectă”
Discuţiile despre o reformă a pensiilor speciale a generat în sistemul judiciar o „emoţie colectivă”, care a dus la plecarea multor magistraţi cu experienţă, a spus Şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Corina Corbu, cu ocazia întrunirii noului CSM.
Șefa ICCJ, despre pensiile speciale
„Avem deja preconizată o reformă a sistemului de pensii de serviciu, care a generat, din păcate, o emoţie colectivă, care ne afectează atât pe noi ca sistem judiciar, cât şi pe cetăţenii României, în contextul în care ieşirea din sistem a multor colegi cu mare experienţă şi valoare profesională poate afecta cel puţin pe termen scurt, dacă nu şi pe termen mediu, calitatea actului de justiţie.
În acest context, aş dori să subliniez faptul că toate aceste chestiuni trebuie să fie abordate cu maximă responsabilitate, atât în exteriorul, cât şi în interior sistemului judiciar.
Responsabilitatea din exteriorul sistemului judiciar rămâne întemeiată pe înţelegerea corectă a rolului pe care aspectele legate de statutul judecătorului sau procurorului îl joacă pentru independenţa acestuia. Garanţiile financiare care se acordă magistratului reprezintă nu doar o compensaţie pentru sistemul de incompatibilităţi, interdicţii sau condiţii de muncă, dar mai ales o garanţie acordată până la urmă cetăţeanului, în sensul că este asigurat cadrul necesar pentru o judecată corectă, onestă, imparţială, protejată de orice influenţă externă”, a spus Corina Corbu, în cadrul şedinţei de constituire a noului CSM,
Pe de altă parte, şefa Instanţei supreme consideră că magistraţii ar trebui să ofere cetăţenilor rezultate concrete privind actul de justiţie.
„Trebuie să acceptăm realitatea că soluţiile legislative care privesc statutul nostru trebuie să fie deopotrivă constituţionale, dar şi acceptate din punct de vedere al societăţii pe care o deservim. Ca urmare, pentru orice garanţie pe care ne-o acordă societatea, ar trebui să oferim cetăţenilor noştri rezultate concrete sub aspectul îmbunătăţirii celerităţii şi calităţii actului de justiţie. Este responsabilitatea noastră să facem ca modernizarea Justiţiei să fie şi perceptibilă cetăţenilor. Rezultatele trebuie să se vadă nu numai în rapoarte în statistici sau studii specializate, ele trebuie să poată fi văzute cu ochiul liber şi resimţite ca atare de fiecare justiţiar, numai astfel, alături de o mai mare coeziune a sistemului în ansamblu, vom putea ca prin dezbatere şi dialog cu celelalte puteri ale statului să consolidăm aspectele de interes pentru justiţia din România.
Acest proces de eficientizare va fi fără îndoială dificil, în condiţiile în care numărul mare de pensionari va spori în perioada imediat următoare. Rolul CSM este de a lua măsurile necesare pentru a putea gestiona cât mai eficient aceste vulnerabilităţi”, a adăugat judecătoarea Corina Corbu.