Șefa DNA, comparată cu Vlad Țepeș de ministrul Ioan Rus: Doamna Codruţa îşi face treaba. Nu trebuie să o urâm

Șefa DNA, comparată cu Vlad Țepeș de ministrul Ioan Rus: Doamna Codruţa îşi face treaba. Nu trebuie să o urâm

Ministerul Afacerilor Interne și-a prezentat, luni, bilanțul pe anul 2014. La acest eneviment au fost prezenți preşedintele Klaus Iohannis, premierul Victor Ponta, ministrul de Interne, Gabriel Oprea, ministrul Apărării, Mircea Duşa, cel al Justiţiei, Robert Cazanciuc, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, directorul SRI, Eduard Hellvig, şi procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Kovesi, a subliniat că o vulnerabilitatea a sistemului juridic o reprezintă legăturile dintre angajații ministerului de Interne și politicienii locali.

„Este important să descoperim și vulnerabilitățile. Una dintre vulnerabilități este relația dintre angajați ai MAI și politicieni locali. A fi polițist este o onoare iar polițiștii trebuie să facă sacrificii prin limitarea acestor relații”, a spus Kovesi.

Ministrul Transporturilor o contrazice pe șefa DNA. Ioan Rus a precizat că legăturile dintre polițiști și politicieni nu reprezintă o vulnerabilitate. Totuşi, Rus a avut și cuvinte de laudă pentru Kovesi, pe care a comparat-o cu Vlad Ţepeş.

” Nu sunt de acord că relațiile dintre polițiști și politicieni este o vulnerabilitate, decât dacă plecăm de la premisa că toți sunt corupți. Lupta trebuie să o ducem toți. Bătălia pentru corectitudine și progres ne aparține tuturor. Nu trebuie să arătăm cu degetul către doamna Codruţa sau să o urâm. Ea îşi face treaba. Trebuie să ne facem cu toţii treaba. A mai fost unul în istorie – Vlad Ţepeş. Boierii s-au mutat toţi la turci şi efectele s-au văzut”, a declarat ministrul Transporturilor.

Șefa DNA, comparată cu Vlad Țepeș

Urmăriți B1TV.ro și pe
`