Șefa din ANAF care a luat MITĂ 1 MILION DE EURO, arestată preventiv

Șefa din ANAF care a luat MITĂ 1 MILION DE EURO, arestată preventiv

DNA a dispus arestarea preventivă a Andei Ancuța Macovei, director IT în cadrul ANAF, pentru luare de mită. Macovei este suspectată că, pe când era director IT în cadrul Autorității Naționale a Vămilor, a cerut mită de la reprezentanții a două societăți comerciale pentru a organiza o licitație, astfel încât niște contracte de mentenanță să fie câștigate de o asociere din care făceau parte cele două firme.

Procurorii o acuză pe Macovei că în 2010, pe când era director al Direcției Tehnologia Informației, Comunicații și Statistică Vamală din cadrul Autorității Naționale a Vămilor, a cerut pentru ea, dar și pentru altă persoană din conducerea instituției, de la reprezentanții a două societăți comerciale, 25% din valoarea unor contracte de mentenanță pentru aplicațiile componente ale Sistemului Informatic Integrat Vamal al Autorității Naționale a Vămilor. În schimb, ea s-a angajat să organizeze procedura de licitație astfel încât să fie câștigată de o asociere din care făceau parte și cele două firme, să asigure buna derulare a contractelor și efectuarea plăților aferente.

”Din suma cerută, inculpata Macovei Ancuța Anda a primit, în perioada 2010 – 2014, pentru sine și pentru cealaltă persoană, suma totală de aproximativ 1 milion euro, contravaloarea unei deplasări în SUA și bunuri materiale de valoare”, se arată într-un comunicat DNA.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane