Șefa CSM anunță că trimite Inspecția Judiciară la Curtea Supremă după decizia CCR privind completurile de trei judecători. Tarcea contraatacă: Vrea să scape de votul meu din plenul CSM

Publicat: 05 07. 2019, 14:57
Foto: Inquam photos

Președinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat că va trimite Inspecția Judiciară să facă un control la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).

Totul, în contextul în care magistrații de la Curtea Constituțională au admis sesizarea lui Florin Iordache, la cererea lui Liviu Dragnea și au decis că toate completurile de trei judecători, de la Instanţa Supremă, care au judecat fapte de corupţie nu au fost specializate, deci au fost ilegal constituite.

”În calitate de președinte al CSM voi convoca Secția pentru Judecători în vederea analizării responsabilității conducerii instanței supreme, cel mai probabil printr-un control al Inspecției Judiciare (…) Responsabilitatea formulării propunerii de constituire a completurilor specializate revenea președintelui instanței supreme sau vicepreședintelui care a coordonat activitatea în materie penală (…) Este al doilea conflict de natură constituțională, efect al nerespectării dispozițiilor legii de către conducerea acesteia, cu efecte asupra drepturilor părților la un proces echitabil… Conduita managerială a instanței supreme trebuie să aibă un grad de exigență și rigoare la un standard ridicat. În orice caz, nu mai scăzut decât în cazul tribunalelor sau curților de apel din România”, a declarat Lia Savonea, vineri, într-o conferință de presă.

În replică, șefa Curții Supreme, Cristina Tarcea, a susținut că în spatele deciziei anunțate de Lia Savonea se află intenția acesteia de a scăpa de votul său din plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

”Doamna Savonea are încredere în opiniile juridice ale domnilor Stan și Deliorga. Eu am încredere în experiența în drept a domnilor Morar și Pivniceru. Doamna Savonea tânjește de mult la revocarea conducerii Înaltei Curți pentru a numi în loc persoane mai puțin predispuse la independență față de dânsa. Cât despre Inspecția Judiciară, tocmai CSM a constatat recent o acțiune disciplinară lovită de nulitate absolută față de mine, adică abuzivă. Realitatea este că până în septembrie am drept de vot în CSM, vot pe care nu-l poate controla și de care vrea să scape”, a declarat Cristina Tarcea pentru G4Media.ro.

În acest context, amintim că, recent, judecătoarea Mariana Moț, detașată la Ministerul Justiției în ianuarie 2017, cu puțin timp înainte de adoptarea OUG 13, a fost eliberată din funcția de secretar de stat. Potrivit informațiilor publicate în Monitorul Oficial, Mariana Moț a renunțat la postul ministerial pentru a lucra în cadrul Inspecției Judiciare. Mariana Moț este cunsocută drept o apropiată a Partidului Social Democrat prin prisma legăturilor sale cu Paul Stănescu și Florin Iordache, dar și pentru că fiul său, Emil Moț, este fost deputat PSD și actual primar social-democrat al Slatinei. (Detalii AICI)