Oana Sivache, directorul general la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), și managerul interimar al Spitalului Colțea, Bogdan Ioan Furtună, sunt urmăriți penal de DNA pentru luare, respectiv dare de mită. Ambii se află sub control judiciar.
Sivache insistă că ea nu a luat nicio șpagă. De altfel, ea a ajutat procurorii DNA într-un alt dosar de corupție vizând sistemul sanitar din Capitală.
Ambii au fost audiați, miercuri, la DNA. Procurorii susțin că Bogdan Furtună i-a plătit, în ultimul an, Oanei Sivache chiria și utilitățile pentru imobilul în care locuia cu familia.
În perioada 1 iulie 2023 – 27 februarie 2024, Sivache „ar fi primit de la inculpatul Ioan Furtună foloase necuvenite ce ar fi constat în achitarea contravalorii chiriei lunare și a facturilor de utilități, în cuantum de 39.295 lei, pentru un imobil din București pe care șefa ASSMB l-ar fi ocupat împreună cu familia”, a transmis DNA.
În schimb, Oana Sivache „ar fi făcut demersuri pentru ca inculpatul Furtună Ioan-Bogdan să fie numit manager interimar al Spitalului Clinic Colțea, începând cu data de 04.11.2022”, spun anchetatorilor.
„Soțul meu plătește chiria. Noi trăim din salariu. Nu am alte venituri. S-au făcut niște sesizări și este normal să se facă verificări. Niciodată nu am luat şpagă, nu am cerut, nu am dat un leu”, a declarat Oana Sivache, la ieşirea din sediul DNA, potrivit Antena 3 CNN.
Întrebată dacă își va da demisia de la conducerea ASSMB, ea a răspuns: „Aștept să vedem exact dosarul, nu pot să vă spun, în acest moment, nimic. Dar promit, eu am vorbit de fiecare dată cu presa, mă bucur că există acest interes. Vreau să se facă curățenie, vreau să se facă dreptate și aștept să vedem ce au de spus organele de cercetare penală.
La finele anului trecut, procurorii DNA au efectuat percheziţii la ASSMB şi la spitalele „Colţea” şi „Sf. Luca” într-un dosar legat de implementarea de servicii IT în spitale.
Vizat a fost Cristian Plută, fost director adjunct al ASSMB. El a fost apoi trimis în judecată sub acuzația că a primit 20.000 de euro de la managerul Spitalului Colentina, George Cristescu, pentru a-l numi în funcție. De asemenea, Plută a fost acuzat că a primit 5% din valoarea unor contracte pentru a favoriza anumite firme să câştige licitaţii organizate de ASSMB.
Oana Sivache a colaborat cu procurorii.
Întrebată, acum, dacă regretă că l-a denunţat la DNA pe Cristian Plută, Oana Sivache a răspuns: „Nu. Ar trebui să îmi fie frică, ştiu, mafia nu iartă, probabil o să ajung un fel de Navalnîi al Bucureştiului, dar asta este, mergem înainte, nu îmi este teamă”.