Ioan Aurel Pop va avea un salariu anual de peste 500.000 de lei, asta după ce Senatul Universității Babeș-Bolyai a decis că acesta poate cumula funcția de rector cu cea de președinte al Academiei Române.
“Eu am vrut să îmi ofer demisia, iar Senatul a zis ‘nu’, pentru că trebuie să vadă care este binele universităţii. (…) Voi rămâne oficial rector”, a declarat Pop, citat de HotNews.
Statutul Academiei Române prevede că funcția de președinte este asimilată cu funcţiile de demnitate publică și este retribuită cu indemnizaţie la nivel de ministru, ceea ce înseamnă că Ioan Aurel Pop va primi un salariu lunar de 19.950 lei, deci unul anual de239.400 lei. Cu salariul de la UBB de 271.143 lei, el va ajungela un total de 510.543 lei.
În 2017, Ioan Aurel Pop a câștigat 424.491 lei. El mai are economii și bani plasați în investiții în sumă totală de aproape 2 milioane de lei.