Sediul BNR a fost evacuat, după ce în clădire a fost semnalat fum

Sediul BNR a fost evacuat, după ce în clădire a fost semnalat fum
Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sediul BNR din Centrul Vechi a fost evacuat marți, după ce în clădire a fost semnalat fum. Incidentul ar fi fost cauzat de o pană de curent.

Ca urmare a producerii de fum de la generatoare, angajații BNR au fost evacuați, potrivit ISU.

Imobilele din mai multe străzi din Centrul vechi, printre care și Smârdan, nu au curent electric marți până în ora 13.00, potrivit informațiilor G4Media.

”Intervenim ca urmare a unei sesizări privind degajare de fum la sediul BNR. Din informaţiile preliminare rezultă că, în urma unei întreruperi în alimentarea cu energie electrică în zona respectivă, la sediul BNR au pornit generatoarele de curent, care au eliberat emisii de gaze (fum)”, au transmis marţi, pompierii din Bucureşti.

Se fac verificări în spatiile interioare. ”Nu sunt persoane rănite. Personalul din interiorul clădirii a fost evacuat în afara obiectivului”, a mai transmis ISU Bucureşti-Ilfov.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`