Dezvăluirile din emisiunea „Sub semnul întrebării” de pe B1 TV i-au băgat pe oficialii de la ministerul Educaţiei în şedinţă.
Ştefania Duminică, secretar de stat pentru învăţământul Preuniversitar, a copiat o întreagă lucrare de disertaţie pentru master, potrivit documentelor prezentate de jurnaliştii noştri.
Plagiatul dezvăluit de jurnalistul Robert Turcescu îi aparține Șefaniei Duminică, secretar de stat în ministerul educației, omul care răspunde de învățământul preuniversitar. Potrivit dezvăluirilor din emisiunea „Sub semnul întrebării”, plagiatul a fost realizat în 2012, când secretarul de stat a copiat o lucrare apărută în 2008.
Ștefania Duminică are în spate un CV impresionat. Este lector universitar la Departamentul de Formare a Profesorilor din cadrul Universității din București, profesor de limba și literatura română în învățământul preuniversitar. De asemenea a absolvit două facultăți. Cu toate acestea, a fost prinsă copiind mai rău decât un școlar, la o lucrare de control. Singurele modificări efectuate în lucrarea de dizertație plagiată sunt cel mult de așezare în pagină.
În graba de a copia lucrarea, secretarul de stat din ministerul Educaţie, membru PNL, cea care se ocupă de destinul învăţământului preuniversitar, a lăsat chiar şi numele masterandului care a scris lucrarea originală.
Contactată de Robert Turcescu, pentru a oferi un punct de vedere asupra plagiatului descoperit, Ștefania Duminică a refuzat să facă acest lucru.
Singura reacţie a venit, printr-un sms trimis în timpul emisiunii de ministrul Educației, Remus Pricopie.
Acesta a precizat că va convoca la minister, o ședință pentru a analiza situația creată în urma dezvăluirișor făcute în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării”.