Şedinţă de URGENŢĂ la MAI după scandalul poliţistului-pedofil! Carmen Dan, ULTIMATUM pentru şeful Poliţiei Române

Şedinţă de URGENŢĂ la MAI după scandalul poliţistului-pedofil! Carmen Dan, ULTIMATUM pentru şeful Poliţiei Române

UPDATE 15.00 Ministrul Carmen Dan a decis primele măsuri după scandalul iscat în jurul pedofilului care s-a dovedit a fi agent în cadrul Brigăzii Rutiere.

"Ministrul a cerut şefului Poliţiei Române ca până miercuri să comunice publicului răspunsurile la câteva întrebări:

1. Cât de serioase şi riguroase au fost testările psihologice la care a fost supus acest agent şi când a fost ultima testare psihologică a acestuia.

2. Cum a fost posibil ca nimeni în atâţia ani să nu sesizeze problemele acestui agent

3. Ce calificative profesionale a obţinut poliţistul în ultimii ani

4. Ce propuneri are Poliţia Română pentru evitarea pe viitor a unor astfel de cazuri

MAI nu va discuta despre elementele de anchetă, acestea urmând a fi clarificate de echipa de investigatori.", a declarat purtătoarea de cuvânt a MAI, Monica Dajbog.

Carmen Dan a avut un mesaj dur şi pentru alţi poliţişti care încalcă legea: "Aceia puţini care comit abateri grave sunt identificaţi, prinşi şi excluşi din Poliţie."

"Cazul de astăzi nu trebuie tratat superficial: Nu toată Poliţia este de blamat, însă sistemul trebuie corectat. Nu toţi poliţiştii sunt vinovaţi. Aceia puţini care comit abateri grave sunt identificaţi, prinşi şi excluşi din Poliţie. (…)

Ministrul de Interne a decis ca până ce se va termina această diagnoză de sistem, toţi acei sefi care de-a lungul timpului au ascuns problemele sub preş, ar trebui să facă un pas înapoi. În sedinta de comandă care a avut loc astăzi la MAI ministrul a transmis că Poliţia Română se află în punctul la care trebuie să conştientizeze că această instituţie înseamnă înainte de toate un reper de profesionalism, corectitudine si integritate.

Problemele sistemului nu ţin numai de lipsa de personal, dotare sau de salarii. Genul acesta de situaţii pe care le radiografiem în spaţiul public reflectă o imagine care trebuie urgent schimbată.", a mai declarat Monica Dajbog .

Ședință de urgență la Ministerul de Interne (MAI) după scandalul de amploare declanșat după ce s-a aflat că bărbatul suspectat că a agresat doi copii în Capitală este agent în cadrul Brigăzii Rutiere!

Ministrul Carmen Dan i-a convocat pe toţi secretarii de stat, dar şi şefii structurilor din Poliţie, potrivit stiripesurse.ro.

În acest context, liberalii, prin vocea lui Ovidiu Raețchi, cer schimbarea conducerii MAI.

"Carmen Dan: demisia", a scris Raeţchi pe Facebook.

Polițistul se numește Eugen Stan, este născut în 1971, în Sectorul 6. Este căsătorit, are o fiica de 22 de ani și are studii liceale și profesionale.

În trecut, Eugen Stan a fost agent de Poliție Comunitară, a lucrat la jandarmi, iar acum ocupa funcția de agent în cadrul Poliției Rutiere din Capitală. Bărbatul a fost prins luni dimineaţă, iar potrivit primelor informaţii, acesta şi-ar fi recunoscut faptele. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)