A fost şedinţă cu scandal pe Litoral, unde ministrul Turismului, Maria Grapini, s-a luat la ceartă cu hotelierii veniţi să îşi spună problemele în privinţa afacerilor pe care le conduc.
Deşi ministrul s-a arătat dornic – cel putin la nivel declarativ – să le asculte păsurile, în timpul discuţiilor, Maria Grapini a devenit iritată, apoi nervoasă pentru ca în cele din urmă să ameninţe că părăseşte sala de conferinţă.
„Aici n-am venit să ne certam unii cu alții, aici n-am venit cu probleme punctuale, eu fac politici globale și vreau să m-ajutați să le fac bine. Să vă gândiți să-mi propuneți 5 lucruri în domeniul dumneavoastră pe care le-ați face dacă ați fi ministru în locul meu”, a spus ministrul.
Iar hotelierii dar şi primarii și-au spus nemulţumirile.
„Vorbim mult şi facem puţin. Sunt lucruri care nu s-au îndreptat. Am un proiect depus să fac o zonă de promenadă. Avizele se obţin foarte greu, batem la uşi închise”, a spus primarul din Năvodari, Nicolae Matei.
Discutia care nu a fost lămuritoare pentru edilul din Năvodari a fost doar încălzirea pentru ceea a urmat. Tensiunile au apărut şi după ce preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, Corina Martin, a solicitat ca Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică să facă parte din Consiliul Consultativ al Turismului.
„Nu rezolv public problemele din minister! Am venit să preiau probleme, vă rog frumos! Aceasta este problema pe care o avem, pentru că altfel trebuie să ne ridicăm să plecăm, întrucât nu suntem reprezentaţi în Cosiliul Consultativ şi este pentru prima oară când se întâmplă asta. Problemele litoralului românesc”, a spus Corina Martin, preşedinte Asociaţia Litoral – Delta Dunării.
„Domnul Jugănaru! V-am rugat să moderaţi ca fiecare om să vorbească cinci minute şi să plec cu probleme! Eu nu vin să punctez acum o relaţie într-o asociaţie, vă rog foarte mult!”, a spus apoi Maria Grapini.
„Vă rog, doamna ministru, suntem la o întâlnire organizată de Camera de Comerţ şi Asociaţia „Litoral-Delta Dunării”, a răspuns directorul Camerei de Comerţ Constanţa, Ionuţ Jugănaru.
„N-am ştiut! Mie mi s-a spus doar de Camera de Comerţ!”, a fost răspunsul doamnei ministru.
După două ore de discutii tensionate, hotelierii s-au întors la casele lor la fel cum au venit la întâlnirea cu Maria Grapini: fără speranțe de rezolvare a multor probleme cu care se vor confrunta în sezonul estival.