Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, în care se discută despre situația actuală a sistemului de sănătate, a început, vineri, la Palatul Cotroceni.
Potrivit Administrației Prezidențiale, pe ordinea de zi sunt incluse subiecte referitoare la activitatea desfășurată de Serviciul Român de Informații în anul 2015 și principalele obiective pentru anul 2016, precum și situația actuală a sistemului de sănătate publică — infecțiile intraspitalicești ca vulnerabilitate a sectorului medical cu impact asupra securității naționale.
Pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la:
- Strategia militară a României;
- Programul privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă;
- Stadiul îndeplinirii obiectivelor şi priorităţilor Ministerului Apărării Naţionale, stabilite prin Directiva de planificare a apărării, în anul 2015;
- Forţele Armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2017;
- Mandatul României la Summitul NATO 2016 de la Varşovia;
- Activitatea desfăşurată de către Serviciul Român de Informaţii în anul 2015 şi principalele obiective pentru anul 2016;
- Situaţia actuală a sistemului de sănătate publică. Infecţiile intraspitaliceşti ca vulnerabilitate a sectorului medical cu impact asupra securităţii naţionale;
- Stadiul şi evoluţia Proiectului Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă
Ultima ședință CSAT a avut loc pe 15 martie.