Ședință CSAT, joi, la ora 11.00: Ghidul Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2015 – 2019 și planul naţional de priorităţi informative pentru anul viitor, printre subiectele de pe agendă

Publicat: 09 12. 2015, 14:11
Foto: presidency.ro

Consiliul Suprem de Apărare a Țării de va reuni în ședință joi la ora 11.00, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Printre subiectele care se află pe agenda ședinței CSAT se numără ghidul Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2015 – 2019 și Strategia de informaţii 2015 – 2019 a
Serviciului Român de Informaţii.

”Joi, 10 decembrie a.c., începând cu ora 11.00, la Palatul Cotroceni, va avea loc şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de către Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis.

Pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la:

• Ghidul Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2015 – 2019;
• Planul naţional de priorităţi informative pentru anul 2016;
• Planul de întrebuinţare a forţelor armate ale României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2016;
• Măsurile adoptate de către România în vederea punerii în aplicare a regimurilor de sancţiuni internaţionale;
• Strategia de informaţii 2015 – 2019 a Serviciului Român de Informaţii;
• Raportul privind Sistemul Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului;
• Propunerile de buget ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2016;
• Programul de activitate a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru anul 2016”, se arată în comunicatul Președinției.