Sectorul 4 a anulat procedura de achiziție pentru serviciul de salubrizare din cauza unor modificări legislative

Sectorul 4 a anulat procedura de achiziție pentru serviciul de salubrizare din cauza unor modificări legislative
Foto simbol: Pixabay

Sectorul 4 a fost nevoit să anuleze procedura de achiziție pentru salubrizare din cauza unor modificări legislative. Urmează ca UAT Sector 4 să pună în concordanță documentația de atribuire cu noile prevederi, iar apoi să reia procedura de achiziție publică.

De ce a fost anulată procedura de achiziție pentru serviciul de salubrizare în Sectorul 4

Astfel, pe 4 noiembrie, unitatea administrativ-teritorială Sectorul 4 a anulat procedura de achiziție ”Delegarea de gestiune a serviciului public de salubrizare pe raza Sectorului 4 al Municipiului București”, publicată în SEAP cu anunțul de participare CN1040187.

Procedura era în derulare, cu termen de depunere a ofertei 8 noiembrie, numai că între timp au intrat în vigoare prevederi legislative care fac practic imposibilă continuarea demersurilor.

Modificările legislative:

  • OUG nr. 133/2022 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, precum şi a Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006;
  • Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 640 din 30 septembrie 2022 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile de salubrizare, precum și de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deșeurilor și a taxelor de salubrizare (care abrogă Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 109/2007).
  • Procedura de atribuire a acordului-cadru de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare ( inițiată prin anunțul de participare nr. CN1040187) începută sub incidența legii vechi trebuie să respecte dispozițiile legii noi ( OUG nr. 133/2022 și Ordin nr.640/2022), aspect menționat și de ANRSC prin adresa nr. 966157/31.10.2022.

De ce aceste modificări legislative fac imposibilă continuarea procedurii de achiziție

Procedura de achiziție derulată de Sectorul 4 s-ar fi finalizat prin acord cadru, modalitate specială de atribuire incompatibilă cu noile prevederi.

De asemenea, conform prevederilor Art. II din OUG 133/2022, care modifică art. 2 din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006: Înainte de atribuirea activităţii de colectare separată şi transport separat al deşeurilor municipale, unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, sectoarele municipiului Bucureşti sunt obligate să atribuie, individual sau în asociere, activităţile de transfer, sortare, tratare anaerobă/aerobă şi/sau de eliminare, prin depozitare.

Totodată, tarifele de fundamentare reglementate în procedura anulată în acord cu Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 109/2007, precum si dispozițiile privind ajustarea si modificarea tarifelor prezintă diferențe substanțiale fată de cele stabilite prin Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 640/2022.

Procedurile au fost anulate și deoarece condițiile licențiere au fost modificate prin OUG 133/2022.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`