Secţii COVID pline la Institutul Matei Balş, a început să crească numărul de cazuri de COVID în rândul copiilor

Publicat: 07 07. 2022, 14:39
Actualizat: 07 07. 2022, 14:52
Sursa Foto: rawpixel.com/ Freepik

Toate cele patru secţii COVID de adulţi şi copii de la Institutul Matei Balş sunt pline. Directorul medical al al unităţii sanitare, medicul Adrian Marinescu, afirmă că în ultimele două săptămâni aproape s-a triplat numărul de persoane infectate, potrivit G4Media.

Medicii redeschid compartiment COVID pentru copii la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”


Sursa foto: Freepik

Se fac demersuri pentru extinderea numărului de paturi se fac şi la Spitalul Victor Babeş.
Dr. Adrian Marinescu a declarat pentru News.ro că toate cele 4 secţii destinate îngrijirii pacienţilor cu COVID-19, a câte 60 de paturi fiecare, sunt pline în acest moment. Secţiile sunt destinate atât copiilor, cât şi adulţilor.

Din fericire, spune directorul medical, nu sunt cazuri grave şi nici nu sunt internaţi foarte mulţi pacienţi în secţia ATI a unităţii sanitare. Specialistul recomandă populaţiei prudenţă în perioada următoare şi anumite măsuri de protecţie sanitară, mai ales pentru cei vulnerabili.

Sfaturi pentru perioada care urmează

Medicul face un apel la calm şi la prudenţă, mai ales în cazul celor care se ştiu şi cu alte probeme de sănătate. Riscul de infectare cel mai mare este în locurile aglomerate şi închise, neaerisite.

„Eu aş spune că să rămână calmi, pentru că este, într-adevăr o convieţuire, nu se schimbă lucrurile, doar că ne trebuie prudenţă. Prudenţă pentru cei care sunt vulnerabili oricum şi prudenţă pentru noi toţi, mergem în vacanţe, ne facem programul dar suntem atenţi , pentru că în locurile aglomerate, camerele neaerisite, au un risc de infectare şi cred că trebuie să fim prudenţi”, a precizat directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală.

De două săptămâni a început să crească numărul de cazuri de COVID la copii

La Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală se va redeschide în scurt timp secţie pentru tratarea copiilor cu COVID 19. Până acum, în perioada de acalmie care a urmat după valul 5, copiii cu covid 19 şi fără alte patologii erau redirecţionaţi către Institutul Matei Balş.

„Copiii sunt majoritatea cu fenomene respiratorii, cu pneumonie care necesită internare. În ultimul timp nu s-au mai tratat la noi în spital. De două săptămâni a început să crească numărul de cazuri, sunt 4-5 copii depistaţi cu covid 19 într-o gardă.”, a declarat pentru News.ro Dr. Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii Grigore Alexandrescu din Capitală.

La Spitalul Victor Babeş din Capitală, secţia destinată îngrijirii pacienţilor cu covid 19 este plină, iar în curând conducerea unităţii sanitare va extinde numărul de locuri. În ATI-ul unităţii sanitare sunt internaţi 3 pacienţi cu covid 19.

Tulpinile circulante acum, 4 şi 5, nu diferă faţă de cele omicron originale, dar diferă ca şi transmisibilitate, sunt mult mai contagioase decât primele variante de omicron, aşa că evident pot genera mult mai repede un număr mare de cazuri.

Dacă apare brusc un număr mare de cazuri evident că, chiar dacă procentual cazurile severe nu sunt multe, în valoarea absolută vor fi mai multe dacă populaţia afectată va fi mai mare. Atunci apare o potenţială problemă.