Culturile sunt serios afectate de vremea schimbătoare, informează B1 TV. Seceta, dar şi ploile torenţiale cu grindină au făcut ca jumătate din recoltele de cereale şi de floarea soarelui să fie compromise.
Asta susțin agricultorii care spun ca din cauza acestei situații Romania va fi nevoita să apeleze la importuri în toamnă.
„Ploile au venit toamna, iarna, s-au acumulat mari cantități de apă. În primăvară nu am putut planta din cauza ploilor torențiale, a apei. Firmele de asigurări refuză să plătească despăgubiri, deși planta a dispărut”, spune un fermier din zona Petrăchioaia, Ilfov.
„Porumbul acum se prezintă bine, dacă vine canicula va fi afectat pentru că e la legătură și dacă nu va fi apă, va rămâne știuletele mic. Floarea soarelui are rădăcina pivotantă. Doamne ferește să vină grindina!”, continuă acesta.
În ceea ce privește subvențiile de la stat, fermierul spune că „nu au venit la timp. Subvenția pe suprafață a venit relativ la timp, jumătate în toamnă, iar restul în primele luni ale anului. Subvenția la motorină a venit acum două zile”, precizează fermierul.