Sebeș: Un bărbat a fost sancționat de jandarmi de cinci ori în două ore

Sebeș: Un bărbat a fost sancționat de jandarmi de cinci ori în două ore
Foto: proalba.ro

Un bărbat din Sebeș a fost sancționat de cinci ori în două ore. Acesta alertase autoritățile pentru că îi era frig, iar apoi a vrut să testeze viteza de reacție a jandarmilor.

Totul a început de la iubita femeii care s-a prezentat la secția de jandarmi, spunând că bărbatul a dat-o afară din casă.

La locuință, bărbatul se afla alături de câțiva prieteni. După ce a aflat că iubita l-a denunțat, a înjurat-o, a amenințat-o cu bătaia și a îmbrâncit-o în fața a trei copii minori și ai celorlalți martori.

În plus, acesta a refuzat să se legitimeze și a solicitat intervenția altor forțe de ordine, notează Mediafax.

Jandarmii l-au imobilizat și condus la sediu.

După ce a fost sancționat cu trei amenzi, a fost condus la spital.

După ce a refuzat orice intervenție medicală, a plecat acasă, dar tot nu s-a potolit. A sunat din nou la jandarmerie spunând că i-a fost furat telefonul. Dar, surpriză!

Sunase chiar de pe telefonul dat dispărut. Motivul real pentru care a apelat autoritățile era că voia să fie condus acasă din cauză că era prea frig.

La o distanță de o oră a sunat din nou la jandarmi pentru a verifica în cât timp ajung aceștia la el. Totul s-a terminat cu încă o amendă.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`