Noi înregistrări cu Sebastian Ghiţă. Fostul deputat lansează noi acuzații la adresa procurorului DNA Mircea Negulescu. Ghiţă îl acuză pe procurori că l-a şantajat pentru a obţine denunţuri la adresa lui Liviu Dragnea şi a lui Victor Ponta.
„Un domn procuror Negulescu, zis și Portocală, a aplicat și la Ploiești metode precum cele aplicate de doamna Kovesi în dosarul Realitatea. Probabil că aceste experiențe se transmit la seminariile ONG-urilor lui Soros. (…) În prezența avocaților, Negulescu mi-a zis că nu voi avea scăpare, că va obține denunțuri împotriva prietenilor, rudelor și cel mai mult împotriva domnilor Liviu Dragnea și Victor Ponta”, a spus fostul deputat.
Sebastian Ghiţă susţine că procurorul Negulescu a fabricat dosare sub influenţa unui ofiţer de la SRI Prahova.
”În cazul meu totul a început cu numirea unui ofițer nou la SRI Prahova, pe numele lui Sabin Iancu. Acesta l-a recrutat pe Negulescu să facă treburile murdare și l-a ajutat să măsluiască dosare și să găsească denunțători falși, mincinoși”, a mai spus Ghiță.
Sebastian Ghiță, noi înregistrări cu acuzații la adresa procurorilor: Mi s-a zis că nu voi avea scăpare
#DIRECT_ONE_ylki8v#