Sebastian Ghiță: Mie mi-au făcut dosare ca să ajungă cât mai aproape de Ponta

Publicat: 19 03. 2018, 21:16

Sebastian Ghiță susține că i s-au făcut dosare pentru a se ajunge la Victor Ponta, precizând că i s-a spus direct acest lucru.Fostul deputat, aflat acum în Serbia, acuză DNA că este o instituție aflată deasupra Constituţiei, precizând că Direcția ”este astăzi noua Securitate”.

„Am mai spus-o în Parlament că trebuie sa ne uităm la DNA ca la o instituţie deasupra Constituţiei, acest DNA şi-a format o lista de cetăţeni indignaţi, cum a fost în cazul meu cetăţeanul Serghei Petruş. Sunt cei pe care într-un fel sau în altul anterior i-au agăţat în diverse dosare şi care la intrebarea «Colaboraţi cu noi?» au intrat în acest joc – «Recunosc, daţi-mi doar un an», procurorul a zis «Trebuie să zici şi ceva de Ghiţă ca să te ajut să obţin aprobarea de la şeful». Devin un fel de acoperiţi, am înţeles prin lege că SRI, SIE fac ofiţeri acoperiţi după reguli, proceduri, dar DNA-ul astăzi este noua Securitate, are acoperiţi, că nu le pot spune ofiţeri, are înregistrări, tehnică, fără niciun fel de control parlamentar. Practic, noi am stat atât de mult cu gura pe SRI să nu ia capabilităţi de a face cercetări penale, încât nu ne-am uitat că DNA are şi informaţii şi ofiţeri acoperiţi şi ascultări.

Au falsificat o probă în dosarul meu şi al lui Ponta, cel cu Tony Blair, şi l-au chemat pe Vlad Cosma şi chiar şi el s-a întrebat ce o fi având cu mine. Şi denuntățorul pus sub ameninţarea că îi arestează tatăl, sora, «ia scrie tu că, în calitate de deputat am fost la sediul din strada I.C. Brătianu, sediul PSD fiind în strada Ion Ionescu de la Brad», ca să existe o explicaţie logică în faţa unul judecător ca el fiind deputat avea cum să asiste la o discuţie între Ghiţă şi Ponta din sediul PSD. Fac nişte eforturi ca proba falsă să pară credibilă.

Mie mi-au făcut dosare ca să ajungă cât mai aproape de Ponta şi mie mi-au şi spus direct. Într-un dosar de al meu am descoperit că l-au obligat pe Vlad Cosma să facă denunţuri sub trei identităţi acoperite. Acelaşi cetăţean are trei denunţuri, în trei locuri diferite, ştie trei lucruri diferite şi e prezent peste tot în dosar, totodată îl pun şi să dea sub nume propriu declaraţie în acel dosar. În realitatea, DNA nu doar îi şantajează pe oamenii ca pe Vlad cosma, ci îi şi mituieşte”, a declarat Sebastian Ghiță.