Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a semnat 62 de contracte de finanțare pentru proiecte de construcție a unor parcuri solare destinate primăriilor și instituțiilor publice. Valoarea totală a acestor contracte este de 128,47 milioane de lei, notează agerpres.ro.
„Am reușit în ultima săptămână înainte de sărbători să semnăm peste 110 contracte de finanţare cu primării şi instituţii publice, dar şi contracte în valoare de circa 570 milioane lei pentru dezvoltarea industriei producătoare de baterii şi noi capacităţi de stocare”, a transmis ministrul Energiei, potrivit sursei menționate.
Sebastian Burduja a semnat vineri 62 de contracte pentru construirea de parcuri solare destinate autorităților publice și instituțiilor, în valoare de 128,47 milioane de lei. Aceste investiții, finanțate prin Fondul pentru modernizare, vor contribui la crearea unor capacități suplimentare de producție a energiei electrice din surse regenerabile, cu o putere instalată totală de 19,59 MW, destinate autoconsumului entităților publice.
„Până în prezent, am semnat peste 430 de contracte de finanţare pentru construcţia de noi parcuri solare pentru comunităţile locale, cu o valoare totală de peste 1,2 miliarde de lei şi o putere totală instalată de 171,92 MW. Beneficiarii investiţiilor sunt primăriile şi instituţiile publice. Prin semnarea acestor contracte de finanţare, Ministerul Energiei susţine comunităţile să reducă din costurile cu utilităţile. Acestea vor reuşi să-şi asigure o bună parte din consumul de energie pentru şcoli, creşe, policlinici sau iluminat public, iar banii economisiţi se vor întoarce în comunitate prin investiţii noi. Am reuşit să accelerăm investiţiile în capacităţi de stocare, cât şi investiţii în industria producătoare de baterii. Pentru prima dată, anul acesta, folosim în mixul energetic din sistemul naţional energie din noile capacităţi de stocare. Faptul că dispunem de baterii produse în România, alături de voinţa clară a companiilor de a investi în capacităţi de stocare, ne consolidează poziţia de jucător european important pe acest segment”, a mai transmis acesta.
În aceeași săptămână, conform sursei menționate, Burduja a semnat și alte contracte esențiale pentru consolidarea „rolului nostru de lider regional în domeniul Energiei”.
Astfel, au fost semnate patru contracte de finanțare, cu o valoare totală a ajutorului de stat de peste 470 milioane de lei, în cadrul investiției 4.1 din PNRR, pentru producția de baterii românești, și două contracte de finanțare suplimentare, cu o valoare totală a ajutorului de stat de peste 100 milioane de lei, în cadrul investiției 4.3 din PNRR, pentru dezvoltarea capacităților de stocare a energiei în baterii.