Jurnalistul Cătălin Tolontan face dezvăluiri neștiute din viața lui Gyuri Pascu, pe blogul său.
Se pare că după despărțirea de grupul Divertis, actorul a vrut să se regăsească, să uite de probleme, ajungând astfel să facă parte din cultul Dang.
Acesta este un cult care are aproximativ 3 milioane de practicanți în întreaga lume, iar cei care fac parte din el spun că pot vindeca diferite boli prin tratamente care îmbină idei creștine și budiste.
Daniela Marin, fosta soție a lui Gyuri Pascu este chiar liderul mișcării din România.
Cătălin Tolontan împreună cu colegii său, Mirela Neag și Răzvan Luțac au realizat o nouă învestigație cu privire la partea ascunsă a vieții lui Gyuri Pascu și au stat de vorbă cu persoane care l-a cunoscut cel mai bine în acest cult.
Cătălin Tolontan, detalii neștiute din viața lui Gyuri Pascu: Frecventa un cult ostil medicinei moderne
#DIRECT_ONE_mtcv34#
”Pentru că Gyuri se schimbase. Mi-a declamat că scopul vieții e să te înalți și să te pulverizezi în lumină, devenind nemuritor prin osârdie religioasă. Spunea asta tuturor prietenilor. Și am vrut să aflu ce e la mijloc”, spune unul dintre interlocutori.
( Capturi cu blogurile celor doi soți în 2014 cu două texte scrise în oglindă, la 7 ani de la moartea maestrului Dang. În stânga, Gyuri Pascu. În dreapta, blogul Danielei Maria Marin).
”Scopul final a terapiilor neconvenționale Dang este acela de a învinge moartea și de a te pulveriza în lumină”, a declarat un fost adept al sectei lui Dang din România.
Fosta soție a lui Gyuri, Daniela Marin, este ea însăși liderul cultului din țara noastră, aceasta fiind cea care l-a introdus și pe actor în această lume.
De asemenea, mai mulți actori tineri și oameni de televiziune sunt parte a cultului.
”Nu judec intențiile nimănui. Cu siguranță, intențiile celor care l-au convins pe Gyuri au fost inițial bune. Până la un anume punct, practicile lui Dang seamănă cu Reiki și cu alte învățături spirituale blânde și liniștitoare.
Dar, apoi, învățăturile Dang apelează la hipnoză, la desconsiderarea științei medicale și la ignorarea căii rațiunii. Nu cred că asta i-a făcut bine lui Gyuri, pe fondul anxietății sale și a bolilor netratate”, povestește amicul actorului.
Gyuri Pascu vedea binele pe care-l face cultul. O bună parte a cântecelor sale din ultimii ani vorbesc exact despre acest bine universal.
Gyuri a și cântat în Melbourne, în 2007, pentru maestrul Dang.
#DIRECT_ONE_gg3f4o#
Chiar dacă actorul și soția sa se despărțiseră ca și cuplu, au continuat să aibă o relație profundă, chiar călătoreau împreună în diferite locuri considerate sacre.
Într-o imagine postată de Daniela Marin pe Facebook, cei s-au fotografiat pe malul mării, în Irlanda.
”Amândoi erau inițiați din ce știu eu. Sincer, mie nu mi s-a părut că el o trata ca pe o maestră”, povestește un al prieten, care are o altă versiune, mai echilibrată, a relației dintre cei doi.
Se pare că viața lui Gyuri s-a rotit în jurul acestul cult, actorul făcând diverse sacrificii pentru binele cultului.
”De fapt, Gyuri era principalul finanțator al cultului lui Dang în România. El trăia într-un provizorat inimaginabil pentru o vedetă de talia sa. Cu chirie, cu mâncare pe sponci, iar banii din concerte aveau o principală destinație: activitățile Danielei și cultul. Gyuri avea prietenii platonice cu femei care îi făceau curat, îi găteau și îl ajutau” a spus un prieten al lui Gyuri Pascu.
”Nu cred că putem spune că cineva este responsabil de destinul unui alt adult. Gyuri a fost singurul stăpân al vieții lui. Din păcate, a ajuns într-un loc de unde n-a mai putut să plece”, încheie prietenul lui povestea.