Se redeschide dosarul FNI: Soluţiile de neurmărire penală a lui Vîntu, infirmate de Parchet

Publicat: 04 08. 2011, 11:22
Foto: presalocala.com

Dosarul FNI va fi redeschis, după ce Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a infirmat soluțiile de neurmărire penală a lui Sorin Ovidiu Vîntu, date în dosarele privind FNI, Banca Agricolă, Banca de Investiții și Dezvoltare, dar și în cazul falimentului Băncii Române de Scont. Redeschiderea dosarului FNI a fost solicitată de Nicolae Popa, fostul director Gelsor.

„La propunerea Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, în considerarea dosarelor aflate pe rolul acesteia, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare de bani de către Vîntu Sorin Ovidiu precum şi a solicitării de redeschidere a dosarului Fondului Naţional de Investiţii formulate de condamnatul Nicolae Popa, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, au fost analizate cauzele soluţionate anterior de Ministerul Public, având ca obiect fraudarea Fondului Naţional de Investiţii sau infracţiuni de spălare de bani presupus a fi comise de Vîntu Sorin Ovidiu”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Public.

Potrivit sursei citate, au fost identificate numeroase încălcări ale normelor de procedură, dipoziții repetate de disjungere a cauzei cu privire la unele persoane cercetate şi soluţii atipice pentru practica organelor judiciare.

Faptele săvârşite au vizat, în esenţă, configurarea şi exploatarea într-o perioadă îndelungată de timp a unor fluxuri financiare ilicite, utilizând practic aceleaşi modalităţi de operare şi implicând aceleaşi persoane şi instituţii.

„Separarea artificială a dosarelor a condus la ignorarea legăturilor temporale şi de cauzalitate, astfel încât cercetările s-au limitat la lămurirea parţială a circumstanţelor în care au fost comise faptele. Între altele, expertizele realizate nu au reliefat beneficiarii finali  ai sumelor de bani obţinute şi modul de direcţionare a acestora, deşi acest aspect era de esenţa aflării adevărului”, se mai arată în comunicat.

Într-o intervenție telefonică în cadrul știrilor B1 TV, avocatul Aurelian Pavelescu a declarat că decizia Parchetului de infirmare nu înseamnă neapărat începerea urmăririi penale a lui Sorin Ovidiu Vîntu.

Solutia de infirmare nu înseamnă începerea urmării penale împotriva lui Vîntu. Urmează probabil să se facă primele audieri și să se adminstreze alte probe pentru a se decide dacă se începe sau nu urmărirea penală”, a declarat avocatul Aurelian Pavelescu pentru B1 TV.

Aurelian Pavelescu: „Soluția de infirmare, nu înseamnă începerea urmăririi penale a lui Vîntu”

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_9393').select();" id="embed_text_9393" />

Fostul administrator al Fondului Naţional de Investiţii , Nicolae Popa, a cerut, la 27 mai, rejudecarea procesului privind prăbuşirea instituţiei, dosar în care el a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare.

Codul de Procedură Penală prevede că o persoană judecată şi condamnată în lipsă poate cere rejudecarea procesului de la prima instanţă care a soluţionat iniţial cauza sa. Colapsul Fondului Naţional de Investiţii a afectat în mod direct peste 100.000 de oameni, care peste noapte şi-au pierdut economiile.

Fostul director Gelsor a fost condamnat de Tribunalul București, în 2006, la 15 ani închisoare pentru înșelăciune, alături de Ioana Maria Vlas şi alte nouă persoane. Decizia a rămas definitivă în 2009.