Se recrutează parașutiști comando de Forțele pentru Operații Speciale / Cine se poate înscrie și care sunt probele
Şcoala de Instruire a Forţelor pentru Operaţii Speciale (FOS) scoate la concurs 60 de locuri, 20 pentru postul de parașutist și alte 40 pentru postul de parașutișt comando, informează gândul.ro.
Înscrierile se pot face până pe data de 23 septembrie online pe site-ul www.recrutaremapn.ro sau direct la biroul informare-recrutare din cadrul centrului militar al județului/sectorului în care persoanele interesate au domiciliul.
Cine se poate înscrie
„Se pot înscrie candidaţii care provin din rândul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti în activitate sau în rezervă precum şi din rândul civililor din cadrul şi din afara M.Ap.N”, a fost anunțul Armatei Române, într-un mesaj pe Facebook.
Candidații așteptați să aplice pentru unul dintre locuri, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- Patriot
- O doză de nebunie
- Fan adrenalină
- Capabil să sară dintr-un avion perfect funcțional
- Pasionat de arme
- Să îi placă ploaia, noroiul și vântul atât de mult încât să doarmă fără probleme chiar și în aceste condiții
- Fan natură, păduri, munți și multe alte locuri uitate de Dumnezeu pe care va avea ocazia să le exploreze
Cum se va desfășura concursul de admitere
Candidații care vor opta pentru unul dintre posturile scoase la concurs, vor trebui să treacă prin nu mai puțin de cinci probe înainte de a fi admiși.
- trei probe eliminatorii, sub forma unor teste de verificare a unor abilități fizice și/ sau psihice;
- două probe de concurs, sub forma evaluării capacității la efort fizic și de evaluare a nivelului de cunoștințe la limba engleză, legislația în domeniul apărării naționale și prevederilor pe linie de specialitate forțe pentru operații speciale.
*Probele de concurs se susțin indiferent dacă numărul candidaților, după probele eliminatorii, este mai mic sau egal cu numărul locurilor planificate pentru curs.
Descrierea probelor de concurs
Proba 1 este probă eliminatorie și este sub forma unui salt din trenajor. Trenajorul este un aparat de antrenament din cadrul complexului pentru antrenament la sol al parașutiștilor.
Proba se desfășoară sub îndrumarea unui instructor calificat.
Candidații vor fi echipați de către un instructor și se vor așeza, în ordine, în poziție de așteptare la ușa de părăsire a trenajorului.
La comanda ,,SALT!” a instructorului, candidații au la dispoziție 10 sec pentru a efectua părăsirea trenajorului. Dacă candidatul nu execută părăsirea în timpul alocat, este declarat RESPINS.
Proba 2 este probă eliminatorie și constă în parcurgerea înot a unei distanțe de 25 m într-un bazin.
Stilul de înot este la alegerea candidatului.
Candidații care parcurg distanța de 25 de metri înot, indiferent de stilul ales, într-o perioadă de timp care nu depășește 5 minute, sunt considerați PROMOVAȚI.
În situația în care, din motive obiective, nu se poate asigura desfășurarea probei la un bazin de înot, această probă nu se desfășoară, toți candidații fiind considerați PROMOVAT.
Proba 3 este probă eliminatorie și constă în parcurgerea unui tunel subteran/ spațiu închis.
Proba urmărește existența claustrofobiei la candidați, se desfășoară într-un poligon special amenajat și constă în parcurgerea unui tunel subteran cu o lungime de maxim 15 m.
Candidații care parcurg tunelul într-o perioadă de timp care nu depășește 3 minute, sunt considerați PROMOVAȚI.
Proba 4 este probă de concurs și constă în testarea capacității la efort fizic a candidaților. Aceasta cuprinde patru sub-probe ce se desfășoară, pe cât posibil, în aceeași zi, într-un interval cât mai scurt, menținând pauzele la minimul posibil. În funcție de condițiile meteorologice, numărul de candidați sau alte motive întemeiate care pot influența procesul de evaluare, programul de desfășurare poate suferi modificări numai cu aprobarea președintelui comisiei de concurs.
Ordinea desfășurării sub-probelor este următoarea:
- aruncarea mingii medicinale de la piept către înainte;
- menținerea poziției de tracțiuni (static);
- tragerea saniei cu greutăți;
- alergare între jaloane (test Miller).
Proba 5 este probă de admitere și este sub forma unui test grilă de verificare a cunoștințelor la limba engleză, a cunoștințelor privind legislația în domeniul apărării naționale şi a cunoștințelor de specialitate în domeniul forțe pentru operații speciale. Timpul de susținere a testului este de 180 minute.
Testul grilă cuprinde 90 de itemi, din care 30 de itemi pentru verificarea cunoștințelor la limba engleză, 30 de itemi din cunoașterea legislației specifică domeniului apărării naționale și 30 de itemi din cunoștințele de specialitate în domeniul forțe pentru operații speciale.