Se întoarce frigul în România. Cod galben de vânt și ploi în mai multe județe din țară
Meteorologii au anunțat ninsori și viscol la munte și un cod galben de ploi însemnate cantitativ pentru mai multe zone ale României.
Avertizarea de vânt puternic este valabilă pentru toată România
Meteorologii au emis și un cod galben de viscol și ninsori în regiunile montane, care este valabil în intervalul 11 martie, ora 08:00 – 12 martie, ora 15:00.
„Averse de ploaie și descărcări electrice vor fi vineri după-amiază și în prima parte a nopții de vineri spre sâmbătă local și în Oltenia.”, au mai anunțat meteorologii.
Potrivit meteorologilor, codul galben de ploi intră în vigoare de pe 10 martie, ora 12:00 până pe 11 martie, ora 8:00. Așadar, se vor înregistra precipitații abundente în vestul Carpaților Meridionali, unde cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat peste 30 l/mp.
În plus, se vor semnala descărcări electrice pe arii restrânse, iar la altitudinile de peste 1800 m își vor face apariția precipitațiile mixte.
„În toate regiunile, vântul va avea local și temporar intensificări, cu viteze de 50..65 km/h și izolat peste 70 km/h. În Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei și zona deluroasă a Crișanei, mai ales seara și în noaptea de sâmbătă spre duminică (11/12 martie), vor fi precipitații mixte.
La munte vor fi rafale de 70…80 km/h, iar pe creste vor depăși 90….110 km/h, treptat vor predomina ninsorile și va fi viscol.”, se arată pe site-ul ANM.